Ultima actualizare: azi, 10:48

Locale

VIDEO. A dat peste cine nu trebuia! Un fals polițist a șicanat și a oprit în trafic un polițist adevărat

Cu legitimație de polițist luată de pe internet, un bărbat a oprit în trafic un polițist real. Omul legii era în timpul liber și se afla în mașină când a fost oprit de falsul polițist.

Un polițist reșițean care se afla în autoturismul personal împreună cu familia a fost șicanat în trafic și în cele din urmă oprit de către un cetățean, care s-a legitimat ca fiind polițist dintr-un alt județ. Polițistul a înțeles imediat că este vorba de un fals-polițist, după ce a observat că insigna și legitimația nu aveau însemnele statului român.

Evenimentul a fost relatat de Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin:

„Colegul nostru, Titi, din cadrul Poliției Municipiului Reșița, care se deplasa sâmbătă, în jurul prânzului, împreună cu familia, cu mașina personală, în direcția Berzovia, a observat că un alt autoturism încerca să-i blocheze drumul, șoferul acestuia având un comportament agresiv în trafic.

La un moment dat, după mai multe manevre de frânare și accelerare bruște, mașina din spate l-a depășit și s-a oprit pe mijlocul benzii, blocându-i calea, iar din interior au coborât doi bărbați, unul dintre ei prezentându-se ca fiind polițist în alt județ, iar pentru a dovedi acest lucru i-a arătat colegului nostru o legitimație și o insignă care nu aveau însemnele Poliției Române.

Din verificările efectuate ulterior de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Bocșa s-a stabilit că bărbatul care s-a prezentat în mod fals ca fiind poliţist era un bărbat de 35 de ani din comuna Doclin, iar portofelul cu legitimația și insigna prezentate ar fi fost achiziționate de pe Internet. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru comportament agresiv în trafic, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 30 de zile.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, în care sunt continuate cercetările pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările comiterii faptei.

În acest caz, prezența de spirit a colegului nostru a ajutat la prevenirea unor posibile situații similare, ale căror victimă ar putea deveni orice alt cetățean, sens în care vă recomandăm ca în astfel de cazuri să sesizați imediat Poliția, prin SNUAU 112”.

Un comentariu

  1. Mihaita Piticu' Răspunde

    Numa tigani si interlopi prin zona Banatului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.