Ultima actualizare: ieri, 15:49

Locale

VIDEO. Prima accidentare pe pârtia de schi de la Luna Șes. Au intervenit salvamontiștii

Prima accidentare pe pârtia de schi de la Luna Șes. Totul s-a petrecut miercuri, iar salvamontiștii sătmăreni au intervenit pentru a aduce la baza pârtiei o tânără care a suferit un accident pe schiuri, informează obiectiv-sm.ro.

Din primele informații obținute de obiectiv-sm.ro, se pare ca o tânără a căzut cu schiurile și a suferit o luxație la unul din membrele superioare. Aceasta nu a mai putut continua coborârea și a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor, care au coborât-o cu ajutorul unei tărgi. În aceste momente schiază în condiții bune la Luna Șes, ninsoarea completând stratul de zăpadă de pe pârtie, mai informează sursa citată.

Amintim că marea deschidere a pârtiei Luna Șes avut loc duminica trecută, 21 ianuarie, iar iubitorii sporturilor de iarnă sunt invitați să se bucure de experiența primelor coborâri pe această nouă bijuterie alpină. Au fost afișate și tarifele: prețul unui skipass de o zi este de 135 de lei pentru adulți, iar tariful poate să ajungă până la 575 de lei pentru un skipass de șapte zile. De asemenea, prețul unui skipass de trei ore este 60 de lei, iar pentru cinci ore veți plăti 80 de lei. Totodată, o urcare plus coborâre costă 30 de lei pentru adulți, respectiv 20 de lei pentru copiii cu vârste între 6 și 12 ani. Pârtia de la Luna Șes va fi deschisă pentru toți pasionații de schi, zilnic, între orele 09:00 – 16:00.

Pârtia Luna Șes este clasificată ca având un grad de dificultate medie (simbol roșu) și este destinată schiorilor cu competențe medii și avansate de schi alpin. Are o pantă medie de 23%, lungimea este de 2.100 metri, lățimea are aproximativ 50 de metri și se întinde pe o suprafață de 9,5 hectare. Pentru a oferi o experiență unică, pârtia beneficiază de un telescaun modern, iluminare nocturnă și un sistem avansat de pregătire a zăpezii artificiale, care va asigura condiții optime de schi pe tot parcursul sezonului. Telescaunul are o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.