Ultima actualizare: ieri, 22:22

Locale

Dosarul lui Florin Salam: Om de afaceri din Satu Mare, ţepuit cu 20.000 de euro

Dosarul lui Florin Salam. Un om de afaceri din Satu Mare ar fi rămas fără 20.000 de euro după ce ar fi achitat un concert interpretului Florin Salam iar acesta nu şi-a onorat contractul, informează gândul.ro.

Potrivit sursei citate, ridicat de acasă cu mandat de aducere pentru a fi interogat într-un dosar de înșelăciune, Florin Salam nu ar fi negat acuzațiile aduse pe numele lui însă ar fi oferit unele explicații prin care a încercat să se justifice. Acesta este cercetat și în alte dosare, iar printre victime se numără și lideri interlopi cunoscuți.

“Una dintre victime ar fi un om de afaceri din Satu Mare, care ar fi achitat 20.000 de euro, iar un impresar din Călărași ar fi rămas dator cu aproximativ 100.000 de euro de pe urma evenimentelor neonorate de cunoscutul artist”, precizează Gândul.

Florin Salam a fost reclamat la poliţie că ar fi luat 5.500 de euro de la o familie din județul Dâmbovița, cu titlul de avans pentru a participa la un eveniment festiv în cadrul căruia ar fi trebuit să cânte o oră și jumătate. Nu numai că nu s-a prezentat, dar Salam nici nu le-a mai răspuns acestora la telefon, astfel că păgubiții s-au adresat Poliției.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că manelistul nu ar fi negat faptul că a luat cei 5.500 de euro, dar a spus că nu înțelege de ce reclamantul nu și-a primit banii înapoi. Acesta a recunoscut că nu a onorat evenimentul pentru care fusese plătit, dar a spus că a lipsit motivat, deoarece poate dovedi faptul că în perioada respectivă ar fi avut probleme de sănătate.

În plus, Salam a menționat că va restitui integral banii încasați și speră că în felul acesta victima își va retrage reclamația. Totodată, spun polițiștii, manelistul este cercetat într-un dosar similar și de polițiștii ilfoveni de la Popești Leordeni, după ce, prin același mod de operare, artistul ar fi înșelat liderii unui cunoscut clan cunoscut sub numele de Scumpu, cu aproximativ 18.000 de euro.

În acest caz, Florin Stoian nu ar fi fost încă audiat, cu toate că s-ar fi făcut numeroase demersuri în acest sens. Totuși, cele două dosare ar putea fi conexate, iar manelistul ar putea fi condamnat la 3 ani de închisoare.

11 comentarii

  1. Adrian Cozma Răspunde

    Voi recupera banii

  2. Calatis Răspunde

    Doar 3 lucruri simple : om de afaceri+20 mii euro+Florin Salam. Romania anului 2024. Super tare. 🙂 :))
    Cu 20mii se poate organiza o excursie in Vegas la un supershow. (avion+bilet+cazare)

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      Atâta îl duce capul pe majoritatea. Cum a câștigat banii așa se și duce pe mizerii gen #florincârnatul.🤮 Asta le trebuie, nu e vina lor ci a educației precare. Dacă făcea un vaporaș de hârtie și dădea drumul banilor pe Someș în jos tot mai bine era decât să dea banii la din ăștia care sunt băgați în n+1 învârteli, droguri și alte porcării. În frunte cu subiectul articolului, că se știe prea bine. Și să nu uităm de bătaia din hotel plus alte porcării. Asta este nivelul societății, kkt pe băț ambalat pentru fraieri. Azi să ne distrăm, să avem burta plină că mâine mai vedem ce va fi. 🤮🤮🤮😥

  3. Gheo Răspunde

    Cine puii mei îl angajează pe ăsta la nunți sau alte evenimente?

  4. H&R Răspunde

    Dacă făcea biznis cu Florin Cârnaț…

  5. jean Răspunde

    Un analfabet care lalaie dupa urche, zici ca cineva il trage de c..ie. daca \si asta se numeste muzica, vai si amar de cei care il asculta, inculti ca si el

  6. Vlad Tepes Răspunde

    Daca iti faci de lucru cu tigani, chiar merita sa o patesti.
    Cui dracu ii trebuie astfel de “muzica ” la o nunta ?
    Eu cind ii aud pe astia cintind manele, imi inchipui unul constipat, pe wc, care se chinuie dar nu poate …!
    Apoi, nu ar fi lipsit de importanta sa fie modificata legea cu privire la inlaturarea raspunderii penale in caz de retragere a plingerii.
    Cercetarea penala ar trebui sa continue pentru inculparea faptuitorului.
    Asta e valabil si in cazul violentei domestice.

  7. comentator Răspunde

    Știu că unii vă veți mira dar eu îi înțeleg pe “performerii” ăștia circari care distrug urechea la ceilalți și care o lălăie despre cum să moară dujmanul, să vină lovelele etc. sau alte texte mizerabile. De voce nici nu mai povestesc. Păi ar fi fraieri să lucreze dacă pot trăi boierește pe seama altora. Deci pe ei îi înțeleg. În schimb pe cei care dau bani pe astfel de zgomot că nu pot numi muzică nu îi pot înțelege. Adică dacă nu ar fi cerere nici ofertă nu ar fi. Dar clar asta este o violare a noțiunii de muzică. Dar și asta ca și clasa politică mizerabilă ne caraterizează societatea actuală. Știiți cum se spune – se lucrează cu materialul clientului. Adică este dintre noi, din păcate cam asta ne reprezintă. Nivel de cultură la majoritatea sub kurul broaștei, analfabeți funcționali care cum de dau de ceva bani își iau câte o tigaie reșapată și dau manele la maxim în trafic ca să vadă restul ce de bine le merge. Chiar nu aveți de gând să vă schimbați măcar puțin valorile față de care vă raportați? În curând veți zice că Eminescu ăăăăă e prietenul vecinului cu care stă la pahar. Ca să ziceți vreo două versuri din “Luceafărul” nu am pretenții. România idioată, nu România educată. Dar pentru ce? Și pentru cine? Cu jumate populație plecată temporar-definitiv afară zici că țara asta intră singură în disoluție. Nici măcar nu avem nevoie de ceva dușman sau ceva război. 😫😵😪🤮

    • Sâcă Răspunde

      De ce vă legați de artiști*

      • comentator Răspunde

        😵😮🥴😆🤣😅😂😆🤣😅😂😃 Haios băiat mai ești. Spicuind din șlagărele nemuritoare ( a se înțelege avortate la naștere) ale lui mr. Cârnat Pick Salami Herz.

        “rf:Ah, ce mai gagica, of ce mai picioare,
        Ea are de toate, e suckara tare
        Jumatate din mine, iar da dragostea mea,
        Cealalta jumatate, ar cam sari pe ea.”

        E clar artist copilul. Noi unii nu știm să-l prețuim. 🤣🤣🤣🤮🤮🤮🤢💩💩💩 Sincer mie aceste 4 rânduri mi-au ajuns pentru toată viața. Groaznic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.