Ultima actualizare: ieri, 21:44

Locale

Nereguli cu facturile. Cum a fost debranșat un sătmărean

Prefectul Radu Roca a primit în audiență un cetățean din municipiul Satu Mare care a depus la Instituția Prefectului județul Satu Mare o plângere referitoare la modul de gestionare a relației cu consumatorii clienți ai Electrica. În urma înregistrării plângerii, prefectul l-a invitat pe petent la o discuție clarificatoare. Astfel, s-a concluzionat că procedura referitoare la emitere-comunicare-scadențe de plată este una anevoioasă și presupune încadrări nereale cu privire la termenele de achitare, respectiv punere în aplicare.

Având în vedere rolul de mediator a Instituției Prefectului a fost solicitat și punctul de vedere al conducerii Agenției AFEE Satu Mare exprimată în cadrul discuțiilor de către directorul acesteia. În urma discuțiilor purtate s-a căzut de acord ca să se emită un punct de vedere în scris de către AFEE Electrica Satu Mare către petent și se va lua legătura cu Regionala Electrica Distribuție Cluj pentru modificarea procedurilor de comunicare cu clienții.

,,Nu mi se pare firesc să se emită preaviz de deconectare în perioada scadenței plății. De exemplu, factura emisă la 09.06.2023 cu scadența la 24.06.2023 a fost predată serviciului de curierat pe data de 29.06.2023, iar termenul de predare era de opt zile. În aceste condiții cetățeanul s-a trezit cu deconectarea de la rețeaua electrică. Am convingerea că procedura va fi analizată de factorii responsabili și se va găsi o soluție pentru ambele părți”, a spus prefect Radu Roca.

 

16 comentarii

  1. Ciprian Bretan Răspunde

    Rusine Primaria Satu Mare!

    • @Ciprian Bretan Răspunde

      Ba mai bine rușine părinților tăi că nu te-au trimis la școală. Ce vină are primăria în treaba asta? Și când mă gândesc că ai și drept de vot …….. 😥😵😫😮

      • Vasi Răspunde

        Si pe langa e mare voluntarist olimpist.

        • @Vasi Răspunde

          Numai copiez o postare de-a sa de pe f….
          “Unii chiar ar trebui să fie atenți la ordinea în care își iau medicamentele…”
          Se pare că a copiat de undeva textul dar a uitat cu desăvârșire ca să și citească. Asta este, cu asta defilăm – zise el. De când cu internetul toată prostia umană s-a mutat în spațiul virtual și se propagă cu viteza luminii. La propriu. Virali de ăștia de doi bani jumate dar proști de împung.

  2. H&R Răspunde

    Sunt curios și de varianta Electrica. Mai știi tu?

    • De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

      Iar Electrica pasează elegant și cu nonșalanță problema către societatea care facturează. Că unii fac citirea, alții facturarea iar la urmă încasarea tot Electrica face. Sunt firme care se ocupă de citire – știi tu oamenii ăia săraci plătiți pe minim pe economie care te deranjează în februarie și în august, altele de facturare iar apoi vine o a treia firmă care face pe poștașul. Nu e minunat, zi-mi și tu? Ce bine că ai din start alți trei vinovați de serviciu, nu? E o mizerie și nici nu funcționează cum trebuie. Interesează asta pe cineva? Da’ de unde! 😵🤮

      • H&R Răspunde

        Asta cu postasul stiu de la RDS/Digi. Nu vine factura, apoi cand opreste RDS-u internetul si dai telefon, zice ca sorry dar nu suntem noi de vina ci postasul. Macar acolo iti da internetul inapoi si ai 10 zile sa faci plata. Mna dar totusi e ceva anormal.

        • De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

          E o mizerie. De fapt nu mizerie ci pură bătaie de joc, batjocură. Iar când e ceva problemă dispeceratul nici nu ridică telefonul.

  3. S Răspunde

    Furnizorii : Electrica, EON, RCS_RDS au tot interesul sa faca decuplari, fac bani frumosi din taxa de recuplare. Ca nu ajung facturile la client, si cand ajung cine stie, dar si citirea contoarelor se face inainte de ora 3 cand in mod normal nimeni nu este acasa. Si atunci estimeaza cat vor. E interesant cand si EON estimeaza desi contoarele sunt in strada, oare nici acolo nu au acces la citire. E PUTREGAI.

  4. asa Răspunde

    zilnic au loc debransari ilegale facute de Electrica!

  5. Ciacnoris Răspunde

    Să nu se creadă că iau partea furnizorilor, ăștia sunt stat în stat, dar există posibilitatea descărcării aplicației pentru fiecare serviciu, trimiterea indexului și evitarea acestor probleme. Aplicația electrica nu funcționează de peste o lună, dar măcar primești pe mail factura. Poate puțină implicare din partea familiilor celor mai în vârstă care evident nu se descurcă cu aceste aplicații ar limita puțin aceste situații neplăcute.

    • Chuck Norris Răspunde

      @Ciacnoris, lasă tu povestea cu descărcatul. Să zicem că pică curentul, pică netul. Ce faci? Mori că dacă nu ai net uiți cum să respiri? Cei care asigură utilitățile sunt pentru consumator și nu invers. Că nu de alta dar pe piele noastră trăiesc așa bine nesimțiții nabii. Acum de un an au luat-o rău de tot pe arătură și Apaservul. Că nu ajungea ce era înainte. 😵🤮😥

    • Gheorghe Răspunde

      Mai Noris nu te obosi că unii sunt învățați și săraci și cu pretenții.Ei au numai drepturi obligații nu!Pai tu ca si consumator trebuie sa faci in asa fel incat sa eviți sa fii debransat că bineinteles o sa ai de pierdut daca-ti taie utilitățile.Să primească servicii,curent,gaz,apa,rds și sa plătească sau sa nu plătească decât atunci când vor ei.Ce sa se obosească sa-și citească și sa trimită contorul la zi?…mai bine freacă laba cu călcâiu prin baruri sau pe net ca de asta au timp și la asta se pricep.Sa-i debranșeze,sa-si cumpere lampă cu petrol,sa se spele de la ploaie,De unii din ăștia nu mi-e.milă deloc.Măi capete seci aveți,posibilitatea sa va trimiteți citirea contorului lunar,sa plătiți exact cât consumați.Poti sa faci plati recurente din aplicatie,de pe card.Ce mai vreți?Aaaa că voi nu aveti carduri,nu vreti sa vi se stie datele sa nu va urmărească ,,oculta mondială”sa nu stie nimeni cat incasati că vi se fura banii,se imbogatesc bancile…Vreti sa consumați și alții sa plătească?O trecut vremea lui ceașcă….atunci stăteați fără curent,apă,gaz și doamne ce vă plăcea,ce mai plangeti dupa el…ca beutura și fu…iu se putea consuma și în astfel de condiții.Debransati-va de la utilități și nu va mai supăra nimeni….trăiți ca în evul mediu.Nu ma refer la cineva anume de aici,vorbesc asa în general ca este o mentalitate de felul acesta.

      • Chuck Norris Răspunde

        @Gheorghe, nu arunca vorbe din astea așa ușor. Acum te descurci dar peste ani când vei fi ceva moș ramolit te voi vedea eu cum te vei descurca cu ce se va inventa până atunci ca și tehnologie. O grămadă de oameni nici acum nu știu să folosească un amărât de card bancar numai să scoată bani din perete cum zic unii și cer pe alții să-i ajute. Să nu zici că nu ai văzut de astea că nu te cred. Și mai vorbești de aplicații și de autocitire sau logare pe site? Astea-s SF pentru mulți. Dar cel care asigură utilitățile de bază trebuie să vină în sprijinul consumatorului și nu invers. Mai ales că prea mulți (eu nu) lucrează pe salariul minim pe economie și și așa au destul stress pe capul lor. Știi tu, ăia amărâții de pe seama cărora ăia puțini, speciali trăiesc așa de bine. Puțin mai mult respect totuși nu ar strica. Încearcă să suni la Electrica la deranjamente și vei vedea că nu ridică nimeni telefonul. Eu am avut o avarie la digi cu tot cu netul acum 3 săptămâni după ceva vânt mare. Am stat pe telefon și am ascultat muzica pe puțin 30 de minute (citez “operatorii noștrii sunt ocupați”) până cineva a catadicsit să mă asculte. Mă gândesc că dacă la o adică și ei sunt serviți așa cu lehamite la fel de cei din clubul lor select pentru altceva (gaz, apă etc.) ar fi extrem de ofensați.

    • Sâcă Răspunde

      Cam așa ceva…

  6. Beny Kira Răspunde

    Cei de la Enel sunt nemernici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.