Ultima actualizare: azi, 09:22

Locale

PNL: Adrian Cozma e singurul care îl poate învinge pe Pataki

Partidul Național Liberal (PNL) Satu Mare anunță că Adrian Cozma are ,,șanse reale” să preia șefia Consiliului Județean, fiind ,,singurul candidat care îl poate învinge pe Pataki Csaba”. Astfel, liberalii își reafirmă susținerea pentru formarea unei mari alianțe care să ducă la alegerea unui nou președinte al Consiliului Județean și a unui nou primar al municipiului Satu Mare.

Redăm, mai jos, comunicatul transmis de PNL Satu Mare:

,,Atât orașul cât și județul trebuie să facă pasul înainte și să intre într-o nouă etapă de dezvoltare. Avem vecini, nu ne referim la Ungaria, ci la Bihor, unde în doar trei ani se văd rezultate palpabile, măsurabile. Președintele Ilie Bolojan a reușit după o guvernare eșuată a UDMR să ridice un județ într-un timp record. În Satu Mare, după 8 ani de guvernare UDMR, perspectivele pentru noile generații și nu doar, sunt descurajante. Nu avem o universitate, așa cum are Oradea sau chiar orașe mai mici decât Satu Mare, cum vedem la Alba-Iulia, nu avem o piață agroalimentară, deși suntem un județ agricol. Nu avem drumuri modernizate, stațiunile județului nu sunt promovate fiindcă la Tășnad nu e primar UDMR și exemplele pot continua. Nu în ultimul rând, interesul față de sănătatea sătmărenilor trebuie să fie pe primul loc, iar aici UDMR, prin oamenii pe care i-a propulsat în funcții importante în gestiunea spitalelor a lăsat mult de dorit.

Astăzi avem o realitate politică. Avem un candidat cu șanse reale pentru câștigarea Consiliului Județean. Adrian Cozma e singurul candidat care îl poate învinge pe udemeristul Csaba Pataki. Avem de departe cel mai mare număr de primari, iar prestația deputatului Adrian Cozma din ultimii ani îl recomandă ca un candidat serios pentru această funcție. Totodată PNL Satu Mare își reafirmă deschiderea pentru susținerea unui candidat cu șanse pentru primăria Satu Mare. Suntem cel mai important partid la nivel de municipiu și considerăm că sprijinul nostru pentru un candidat asumat de mai multe formațiuni politice, poate câștiga Primăria Satu Mare.

PNL Satu Mare invită pe toți cei care vor o schimbare reală în județul nostru să ne adunăm și să identificăm cea mai practică soluție pentru alegerile locale din luna iunie”.

23 comentarii

  1. John Doe Răspunde

    La contrabanda de tigari garantat castiga.

  2. USR căcat Răspunde

    Nu știu ce să zic,, Adrian ii papagal vb mult prost și fără rost.

  3. Zi-le d-l Geo Răspunde

    E clar pentru toata lumea……?!

  4. Beny Kira Răspunde

    Adrian Cozma și echipa PDL. Nu singur

  5. 🤔 Opa! 🤔 Răspunde

    Problema voastă, PNL, este că vreți să vă îmbogățiți pe spatele altuia = vreți răul altuia, creați diversiuni, mai ales conflicte interetnice și așa vreți să câștigați voturi – exact ca și hAUR! 🤔
    Satul nostru Mare este alcătuit din mai multe etnii, nu puteți profita din faptul că murdăriți nonstop maghiarii! Să vă spun exemple?!?!🤔
    POFTIM din start:- “avem vecini, nu ne referim la Ungaria, ci la Bihor…” De ce trebuie să începi un discurs cu asemenea mențiuni murdare?!?!🤔🤔🤔🤔

  6. Marius Buga Răspunde

    Cozma, fără ajutorul lui Govor esti terminat!

    • Sergiu Răspunde

      …stai liniștit că și el știe că îi gata pita lui încet și mandatarul de Govor nu îl v-a susține niciodată!

  7. TRUSTFALL Răspunde

    Are “sansele reale” ale porcului, de Craciun.

  8. Vasi Răspunde

    Un om care a blocat construirea parcarii subterane, din interese politice, NU are nici o sansa la alegeri.

  9. Vasile Bud Răspunde

    Sustinem varianta Radu Roca- Radu Bud!

    • Mirces Răspunde

      Roca și Bud. Nulități morale. În plus, Radu Roca este un tip cu o gândire atât de lentă încât și atunci când citește un discurs nu reușește să o facă fără greșeli, chiar și un copil din clasa 5-a poate să citească mai corect decât el. Este jenant. Apreciat că o persoană servilă, fără demnitate, fără coloană vertebrală. Pentru asta este păzit de Iancu Radu. Imaginea lui este construita artificial, in urma unor activități la care participă, face poza și “valea”! Radu Bud este in tip inteligent, extrem de alunecos, dovadă că acum trădează interesul PNL în scopul obținerii puterii. Evident, dacă ar reuși, ar trebui să îi pupe călcâiele celui care l-a propus, dar nu este genul de om care să facă asta. Este genul de persoană care urmăreste un singur interes, cel personal. Va mușca mâna care l-a hrănit.

      • Calin ... Răspunde

        Radu Bud l-a hrănit pe Cozma, când l-a angajat la șeful său de Cancelarie. Apoi Cozma l-a trădat pe Radu Bud

  10. Mae Răspunde

    Radu Bud i-a șpagă la greu …și în momentul de față se bagă și intervine în stînga dreapta ca să mai ia un pic de șpagă omul are relații încă ,,,, deci se potrivește cu Govor !!!!!! Cine se seamănă se adună

    • Sergiu Răspunde

      Adrian Cozma v-a suge o acadea pe malul Someșului și se v-a gândi cum și unde v-a candida in 2028,că deja Radu Bud este pe turnantă și vine să îi i-a locul peste tot,Adriane nici nu ști cât de mic incepi să fi!:))))

  11. Vasy Răspunde

    Sa mori tu ca-i asa? Juri pe rosu?

  12. Stefan Răspunde

    Diferenta mare intre cei doi, atat pe latura profesionala si comportamentala, este binecunoscuta de cetatenii judetului. Domnul Pataki este, indiscutabil, optiunea logica si de bun simt. Adishor, doar vorbe, incoerente si incorecte, si multe multe mizerii.

  13. c-block Răspunde

    Cei care vă gândiți să-l votați numai aduceți-vă aminte cum a ajuns și ce a făcut ultimul care a defilat cu porcăria asta că jos cu iudemere, adică Ștef. Și ca minune mare tot penele era și el. Mă arog atunci. Că la politicienii ăștia niciodată nu se știe. Depinde să prindă ceva ciolan. E prea mare pălăria asta pentru călărețul singuratic nu că Pataki ar fi marele câștig dar el de bine de rău chiar face câte ceva și nu se consumă în manifestări inutile călare sau altfel ca alții. Bine zicea cine i-a dat porecla. Președintele pe județ trebuie să fie gospodar și nu gargaragiu. E nevoie și de ăia dar nu într-un post de decizie.

  14. 🤧 Răspunde

    D-l Cosma lasa-ti mustață.

  15. Adjóò Răspunde

    Na iar a veni pe cal ca Nutu Camataru🤣

  16. Satmarean Răspunde

    Viseaza. Nu-i rau dar nu-i adevarat . Poate altadata .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.