Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Preot din Satu Mare exhumat şi înmormântat din nou. Spitalul din Carei l-a predat altei familii, l-a confundat cu o femeie

Un preot din județul Satu Mare a fost exhumat și înmormântat din nou după ce Spitalul din Carei l-a predat din greșeală altei familii, confundându-l cu o femeie decedată.

Preotul Ioan Panusciac a fost internat cu diagnosticul de Sars-Cov-2, în perioada pandemiei, la Spitalul Municipal din Care unde a decedat, ulterior. Familia a fost contactată pentru recunoașterea cadavrului, însă la predare s-a constatat că li s-a remis corpul unei femei, iar preotul a fost deja îngropat de familia femeii. Greșeala a fost recunoscută de personalul spitalului, iar în urma anchetei interne s-a stabilit că aceasta a fost rezultatul neglijenței unei angajate care a confundat cadavrele.

Angajata care a încurcat trupurile le-a spus judecătorilor că motivul pentru care a făcut această greșeală a fost acela că a avut o zi grea, precizând că regretă cele întâmplate. Familia a dat în judecată Spitalul Municipal din Carei și pe angajata vinovată, iar acum aceștia trebuie să plătească daune morale de 15.000 de lei, câte 5.000 de lei pentru fiecare dintre membrii familiei preotului.

Cum s-a întâmplat totul

Incidentul nefericit a avut loc în perioada pandemiei. Preotul avea simptome de răceală, astfel că s-a prezentat la medicul de familie, care a constatat că ar exista  un început de pneumonie cu probleme de respiraţie şi saturaţia scăzută a oxigenului din corp, motiv pentru care a solicitat ambulanţa, în contextul exploziei cazurilor de îmbolnăvire cu virusul Sars-Cov-2.

Ulterior, preotul a fost internat la Secţia de Contagioase din municipiul Satu Mare, iar după câteva ore a fost transferat cu ambulanţa la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, deoarece suferea de insuficienţă respiratorie, unde a şi rămas până în ziua următoare, respectiv până în data de 5 septembrie 2020.

La sosirea  rezultatul testului efectuat pentru depistarea infecţiei cu Sars-Cov-2, acesta a fost depistat pozitiv, motiv pentru care a fost transferat la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Carei, unde a rămas internat din 5 până în 14 septembrie 2020, când acesta a decedat. În tot acest timp, familia preotului decedat nu a fost lăsată să vorbească nici măcar telefonic cu acesta. Ei spun că au sunat de nenumărate ori la Spitalul Municipal Carei, solicitând informaţii cu privire la starea de sănătate a acestuia, de fiecare dată primind răspuns că preotul este mai bine, însă are probleme de respiraţie.

Aceștia au solicitat de fiecare dată să poată vorbi telefonic cu el sau măcar să le audă vocea pentru a-l încuraja şi a-i spune că îi sunt alături în acele momente dificile, însă, de fiecare dată li s-a promis că vor vorbi cu el. În data de 12 septembrie, starea de sănătate a preotului s-a înrăutăţit, urmând să fie intubat. Și atunci, familia a cerut să vorbească cu el telefonic, însă fără succes. În final, după două zile, familia a fost contactată telefonic de personalul medical care i-a anunțat că acesta a decedat.

Familia se afla în izolare la domiciliu în momentul în care preotul a decedat, astfel au amânat recunoașterea trupului acestuia. Așadar, la câteva zile după decesul acestuia, atunci când familia a mers să ridice corpul, au observat că este corpul unei femei, refuzând să îl ridice, și, aflând, totodată, că preotul a fost înmormântat deja de o altă familie.

Familia a dat în judecată spitalul, dar și pe angajata vinovată, urmând ca acum să primească fiecare membru al familiei – soția și copiii – câte 5.000 lei drept daune morale.

11 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Au avut salarii prea mici cei/cele din spital.

  2. Sâcă Răspunde

    Nu-i deranjați pe eroii în halate albe. Dacă le bateți la cap greșesc și uite ce se întâmplă. Că greșesc și dacă nu-i bați la cap și asta-i drept. Lăsați-i în pace să lucre cum vor ei în tâhnă și no stress. Ce s-a făcut e o mare mizerie, mai ales că e vorba și de un preot, dar oricum față de orice bolnav decedat mai ales pe mâna lor e nesimțire curată. Așa greșeală nu este voie să se petreacă, nici în condiții normale dar nici în pandemie. Că la urmă inevitabil pui întrebarea cum să mai ai încredere în ei?

    • Sâcă R Răspunde

      @ Sâcă** Nu-ți ajung zecile de nik -uri pe care le folosești zilnic ? Le iei pe rând de la alți comentatori ?? .degeaba …te dai de gol după primele fraze Mă că….ci !!!!

      • Sâcă Răspunde

        Scuze că am trezit balaurul. Na, poți linge atunci dosul lor acum că merită, nu ești bun de nimic altceva. Apoi de crăpi pe mâna lor să nu zici că nu ți s-a zis. Este o emigrare zilnică de bolnavi către centre mai de doamne ajută că aici șansele sunt minime dacă ai ceva puțin mai serios. Dacă tu pățeai așa ceva mă gțndesc de înmormântai un străin în locul soțulșui sau tatălui tăceai, nu? Idiot. Primești exact ce meriți pentru că și tu ai postat sub numele meu măgării nesimțite așa că nu te slăbesc. Nu em am început doar că neșansa ta este că nu ți-ai ales bine clientul.

  3. Maci Laci Răspunde

    TOȚI CEI ÎN HALATE ALBE SUNT NIȘTE CRIMINALI ORDINARI ÎMPUȚIȚI ȘI CARE ÎN PLANDEMIA DE COVRIG AU OMORÂT OAMENII CU ZILE ÎN SPITAL DOAR CA SĂ ÎNCASEZE CÂT MAI MULȚI BANI!!!

    • H&R Răspunde

      Maci Laci alias Medve László alias Ursu Vasile … Decide odată ín care barcă ești! 🤣🤣🤣

  4. Golf Răspunde

    L-au ucis cu sânge rece cu protocolul lor criminal. Greșeala cea mai mare i-a aparținut pentru că a avut încredere în sistem (retorica oficială, guvern, mass media) și s-a dus la medic. În acest caz nu mai înveți din experiență.

  5. Marius ... Răspunde

    Cine plătește pentru greșeli ? Pe vremea aia de acest domeniu se ocupa chiar fina domnului deputat Cozma, parașutată la Prefectură de la o cafenea din oraș

    • 😵😵😵😵🥴🥴🥴🤢🤢🤢 Răspunde

      Eu de felul meu nu sunt religios dar în asemenea cazuri fiind vorba de preot și de o greșeală impardonabilă, grosolană o luare de poziție oficială din partea bisericii și ceva excomunicare a celor dovediți vinovați că doar s-=a și judecat nu ar strica. Că poate nici heroii p@lii în halate albe nu sunt religioși dar poate de frica lui Dumnezeu data viitoare vor verifica ce și cum de două ori. Mi-e scârbă când citesc așa ceva despre ei. Sau cazul recent cu cele două fetițe schimbate cică din greșeală dar de fapt din scârbă de a muncii. Dați-le măriri de salarii că tot nu se va schimba nimic!

  6. Vasy Răspunde

    Pana si justitia e oarba….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.