Ultima actualizare: azi, 18:28

Locale

Sătmăreanul Daniel David, reales în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, sătmăreanul Daniel David, a obținut al doilea mandat la conducerea instituției de învățământ superior, în urma alegerilor desfășurate joi, după cum a anunțat UBB după închiderea procesului de votare. El a fost singurul candidat înscris în acest scrutin, informează edupedu.ro.

Potrivit datelor comunicate de UBB, Daniel David a obținut 90,88% (1197) din totalul voturilor exprimate. La scrutin au participat aproape 80% dintre angajații cu drept de vot. Profesorul David este rector din 2020. Dacă primul mandat a fost unul de patru ani, următorul va fi, potrivit noii Legi a învățământului superior, unul de cinci ani.

Daniel David este profesor de științe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie), membru al Academiei Române (membru corespondent din anul 2022) și al Academia Europaea. De asemenea, este profesor asociat (“adjunct professor”) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA, fiind, în același timp și președintele Asociației Psihologilor din România, vicepreședintele Danube Rector’s Conference și membru în Boardul GUILD.

Rectorul UBB a fost inclus în ultimii ani între cei mai citați 2% oameni de știință ai lumii în domeniul de specialitate și trans-domenii, în analize vizând performanța anuală sau în toată cariera.

12 comentarii

  1. Lucifer Răspunde

    Zici că e sosia lui Guță Nicolae.

  2. Varu Răspunde

    Dacă își lasă mustață sunt frați gemeni.

  3. 😝 Răspunde

    Nu faceți miștocăreală ca va trimite la muncă.

  4. ... fals ;) Răspunde

    @ăștia de mai sus; Se vede că nu v-a plăcut la școală, după felul în care vă exprimați! Sunteți niște frustrați ordinari!

  5. Gheorghe Răspunde

    Da,da va trimite sa munciti pe bani putini sau gratis obligatoriu la patroni satmareni pe minim pe economie.Nu-l luați la mișto ca înseamnă ca-l jigniți pe specialistul de la BB din Cluj.O cloacă zisă facultate care nu se clasifica în primele 200 din lume.Un loc unde mulți copii buni ajung sa vadă cum se aranjează examene și diplome pentru șmecherii cu bani.Nu ne interesează acest specimen DD.Mintenaș o sa între Lyli și o sa vă sfădească pentru că vă luați de specialistu lui pește.

    • Ph Răspunde

      Avem facultăți în top 200 din lume? Dar facultăți în care nu se pot “rezolva” una alta? Reformulez, avem în țara asta, loc în care nu se poate “rezolva” una alta? De la secția ginecologie/maternitate până la cimitir, avem loc în care nu se poate “rezolva”?
      Așa că, nu trebuie să fie nicio surpriză pt acei copii care descoperă “apă caldă” românească.

  6. Calin Răspunde

    Tulai Doamne! Cati frustrati mai sunt in lumea asta! Toti va vreti milionari, directori generali, dumnyezie.

    • c-block Răspunde

      @Calin. Asistăm la “momentul artistic” în care prostul nu-i destul de prost dacă ……. nu se dă de gol pe mâna lui. Păi nu ai ce face dacă la unii explodează frustrarea acumulată în timp, că nici cu mici sau mari atenții nu au reușit să absolve măcar Spiru Haret la foarte FF! Cum mi-a zis tata anno, învață că ce știi nu ți-l poate lua nimeni. Meseriașul sau specialistul oricând și oriunde se descurcă. Așa și este. Frustrații râdeau când alții cât ei stăteau la birt învățau și dădeau examene. Iar acum se oftică. E și normal. Doar nu o să recunoască că sunt proști de bubuie.🥴🤔😉

      • Calin Răspunde

        @ c-block, vezi, si asta este un semn al degradarii omenirii, cand rezultatul muncii unui om nu este recunoscut. Ba din potriva este blamat si denigrat.
        Oare unde- i butonul de resetare al omenirii?

        • c-block Răspunde

          Nu ai pe cine să schimbi. Cei în cauză nu au nevoie de asta, lor le convine starea în care sunt și să dea vina mereu pe alții pentru frustrările lor reale sau închipuite. Eu am încetat să mai încerc să le bag mințile în cap. La mulți nici nu prea ai ce. Sunt supărați pe lume sau pe cei care s-au realizat și probabil așa va rămâne. Dacă nu există dorința de schimbare nu poți reseta pe cineva care se complace de starea în care se află. E mai comod așa pentru ei.

  7. S Răspunde

    De ce ar trebui sa fie BB printre primii 200 in lume? Oameni buni , lumea e destul de mare, peste tot sunt universitati. Sunt 81 de orase cu peste 5 milioane de locuitori. Clujul are 320000 cum ne comparam? Sunt 75 de facultai care au peste o suta de mii de studenti. Facultatile din gen Oxfor , Cambrige , MTI din vest sau din est sunt sprijinite de companii private si de stat enorme, nu le sunt aruncate in scarba niste bani de la guvern.

  8. Varu Răspunde

    Adevărat!Individul este f deștept,doar pentru el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.