Ultima actualizare: azi, 11:55

Locale

Clădirea nouă a spitalului din Negrești, reabilitată energetic. Proiect de zeci de milioane de lei

Vești bune pentru negreșteni! Consiliul Județean Satu Mare investește fonduri europene în reabilitarea energetică a clădirii noi a spitalului din Negrești-Oaș.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat cu Far Foundation SRL, în asociere cu Sfera Con SRL și Campeador SRL, contractul de proiectare și execuție a proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș”, în valoare de 39.168.325 de lei. Proiectul se realizează cu fonduri europene nerambursabile, asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin această importantă investiție vor fi anvelopate 5 corpuri ale clădirii spitalului nou, vor fi reabilitate sistemele de încălzire și de apă caldă, instalațiile electrice și instalațiile de oxigen. Clădirea va fi recompartimentată și va fi instalat un sistem fotovoltaic. Toate aceste lucrări de reabilitare vor crește gradul de confort al pacienților și vor reduce semnificativ costurile de întreținere. În spitalul nou din Negrești-Oaș funcționează Compartimentul de Primire Urgențe, Ambulatoriul de Specialitate și 10 secții cu paturi unde sunt internați anual peste 5000 de pacienți.

Termenul de realizare a proiectului este de 16 luni, din care 4 luni sunt prevăzute pentru proiectare.

Un comentariu

  1. Haplea Răspunde

    Daca ziceti ca-i “noua” cladirea trebuia sa fi fost construita eficient energetic, altfel scrieti prostii ca de obicei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.