Ultima actualizare: azi, 11:37

Locale

Cuplu, la un pas să fie omorât de un bărbat care a intrat cu satârul peste ei în casă

Un bărbat din satul Tătărești, județul Satu Mare, se află, acum, după gratii după ce a intrat într-o casa și a atacat două persoane cu un satâr, fiind la un pas să le omoare.

Potrivit informațiilor PortalSM, incidentul a avut loc la sfârșitul anului trecut, în jurul orei 03:10, atunci când bărbatul a intrat într-o locuință din localitatea Culciu Mic, încercând să omoare cuplul cu un satâr. Ambele victime, un bărbat și o femeie, au reușit să scape cu viață, dar au suferit leziuni grave.

Victimele au fost lovite în zona capului, feței și antebrațului drept. Leziunile traumatice suferite de cei doi au necesitat între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În plus, agresorul i-a amenințat pe cei doi cu moartea, gesticulând cu satârul și punându-l la gât, sugerându-le că îi va omorî. Deocamdată, nu se știe ce a stat la baza acestui gest extrem al bărbatului.

În prezent, bărbatul se află în stare de arest preventiv la Penitenciar și urmează să fie judecat pentru tentativă de omor calificat, violare de domiciliu, amenințare și distrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.