Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

FOTO. Social-democrații sătmăreni au participat la Sfânta Liturghie de la biserica din Bocicău

Social-democrații sătmăreni, în frunte cu președintele Mircea Govor, au participat la Sfânta Liturghie de la biserica din Bocicău, oficiată de Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Mircea Govor:

,,La invitația doamnei primar din comuna Tarna Mare, Monica Sobius, am participat alături de colegii mei: prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, și directorul de cancelarie al prefectului, Radu Iancu la Sfânta Liturghie din Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bocicău, comuna Tarna Mare.

Într-o atmosferă de profundă spiritualitate și unitate comunitară, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în biserica lăcașului de închinare, în prezența comunității de credincioși. Îmi exprim recunoștința față de doamna primar, Monica Sobius, pentru invitația de a participa la această ceremonie religioasă deosebită și are tot sprijinul meu în realizarea proiectelor din comuna Tarna Mare”, a transmis președintele PSD Satu Mare.

21 comentarii

  1. Varu Răspunde

    Și biserica o spurcați cu campania electorală? Rușine.

  2. io Răspunde

    dupa oarece voturi……….in rest…………….fuck them all

  3. 🤔 Opa! 🤔 Răspunde

    băga-mi-aș poula ăn toți handicapații care folosesc biserica drept campanie electorală și să-l fout în gură pe Govor și pe Roca, care merge la biserica cu fotograf după el!!! 🤔🤔🤔

  4. hotii Răspunde

    leprele de la psd si prostii din biserici, ii platesc pe popi sa spele mintile batranilor sa le spuna la slujbe cu cine sa voteze

  5. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Uitându-mă la poze zici că Govor a fost luat pe nepregătite ori de acasă ori din piață. Că nu de alta dar stă aproape de piața mare. La așa eveniment te prezenți îmbrăcat super casual????? Un costum ceva nu are? Hai să organizăm atunci un teledon ca să-i cumpărăm una.

  6. Muie psd! Răspunde

    Muie psd!

  7. Mirces Răspunde

    Oricine poate să zică orice, dar… totuși
    …În halul ăsta de degradare a ajuns Biserica Ortodoxă Romană?! Episcopul alaturi de Govor, fost patron de striptease?! “Fetele” unde sunt?!

    • c-block Răspunde

      …. asta ca să nu mai povestim că toți sunt îmbrăcați decent, sătenii ca de sărbătoare iar el parcă acum a fost prin piață la cumpărături. Adică toți reușesc să se îmbrace decent mai puțin ……. Fără supărare. Dacă ești în precampanie sua campanie și vrei voturi atunci fă și tu un efort tată. Sau toate merg așa și un dorul lelii că unii sunt proști și ajunge și așa? Atunci măcar pentru respect față de propriul tău episcop că e al tău, nu al meu sau a ungurilor! Eu dacă eram în locul lui nu-mi permiteam așa ceva. E de toată jena, sincer. Apoi dacă citeșete asta și se supără să știți că îmi pare bine. Iar dacă are pe careva responsabil cu imaginea ori a fost sfătuit așa atunci recomand ca cel în cauză să fie pus pe lopată.

    • Vasy Răspunde

      Oare conteaza ce a fost sau ce a facut? Biserica este pentru pacatosi. Asa cum un doctor este pentru bolnavi, no veizi daca nu citesti biblia si nu pot sa dormi noaptea de grija lui Govor? Vai vai!
      PS. – amu asa intre noi, a fost misto clubul, De nu tia placut inseamna ca esti bulangiu, no da nu esti, cred ca!

    • călărețul fără cap Răspunde

      Da și cu mine s-o pozat popa și doară m-am ocupat cu traficu de țigări pe la Halmeu. Mi-o zis că el are datoria să mă aducă pe calea ce bună, așe că amu fac și trafic de cereale din Ucraina. Îmi trebe bani de campanie, doră vreu să fiu președinte la traficanți sau județ… Îi tot una la mine, important să fiu!

      • 🤔🤔🤔 Răspunde

        Nu te tot plânge că drept recompensă îți publicăm poza aia în Hustler, numai taci odată. 😉

  8. Varu Răspunde

    Mai mult, primarul nu avea ce căuta cu tricolorul pe ea,nu era în calitatea de primar în biserică.Referitor la ținuta purtata de Govor,se vede că este un prost care nu dă doi bani pe oameni.Dar nu-i înțeleg pe câțiva pupincuriștii de lângă el,cum au ajuns în halul ăsta.Referitor la clubul de striptease,Govor le-a exploatat sexual pe acele femei,multe dintre ele erau minore.

    • c-block Răspunde

      👍. Așa este. Nu că aș avea ceva cu persoana ei (cu toate că mă încearcă când e vorba de foști pedeliști) dar legea stipulează foarte clar cum și în ce condiții se folosește. Acesta a fost un eveniment eminamente religios, nimic oficial, nici măcar resființire de nu știu ce cum e obiceiul pe la noi.

  9. Opincarul Răspunde

    Nu este o problemă că Govor a fost patron de club de fete dezbracate; nici cu primărița, chiar bravo că poarta eșarfă natională (Kereskenyi fuge de ea), esarfa poate fi purtata obligatoriu sau opțional (”Eşarfa va fi purtată în mod obligatoriu la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor”). Problema este că Govor caută alianta cu mafioții din UDMR. Aiai problema, că vor să facă mafioții ăștia cartel infracțional organizat la cârma judetului.

  10. călărețu fără cap Răspunde

    Io, urmașul lu Avram Iancu cu mămica Ildiko, am fost trădat de biserică! 4 ani m-am înghesuit pe la slujbe și clipuri cu preasfințiții, am omorât și vreo doi cai pe la Certeze când am vrut să arăt ce mare patriot îs peste sate și amu preasfințitul stă în clip cu Govor ce nu a vrut să se alieze cu mine. I-am dat loc în ștraf și io să îl trag cu caii da el o vrut să mă conducă el cu mașina! Io nu pot mere fără cal! Îmi iau jucăriile și mă duc acasă😭😭😭

  11. Maria Răspunde

    De când e lumea, când Vlădica vine în sat, primarul îl primește cu eșarfă. Pentru necunoscători!

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      Mda, așa este când la unii încă le place rolul de iobag cuminte și supus. Mai rămâne să dați vina pe unguri și pentru asta. Dar uite așa “reușim” să perpetuăm o stare de fapt și numai nu putem să ieșin din ea. Acum mai rămâne să judecăm cine câștigă din asta. Să vedem dacă reușiți.

  12. rrrr Răspunde

    Să lucrăm și cu materialul clientului, călărețul ce se vrea președinte de consiliu județean :
    https://obiectiv-sm.ro/2022/12/26/deputatul-adrian-cozma-a-primit-ordinea-crucea-sfantul-iosif-marturisitorul-din-partea-bisericii-ortodoxe/

    • hai pass Răspunde

      Da’ nu a expirat țidula aia că vezi că e de acum un an jumate? Întreb numai. Că la politicieni niciodată nu se știe că ce ieri era în regulă azi dacă a mai rămas valabil. Și vorba aia mireanul Tavi Petric câte de astea a căpătat și unde mai este acum????

  13. rrrr Răspunde

    A fost și Adi la Tarna Mare nu demult, însă deși e postul Paștelui e mai interesat de cele materiale, probabil un nou duty-free în viitorul punct, cu gândul să se întoarcă la vechea ocupație,cea cu traficul de țigări neaccizate ca la Halmeu.. Dar să lucrăm și cu materialul clientului, călărețul ce se vrea președinte de consiliu județean :
    https://obiectiv-sm.ro/2022/12/26/deputatul-adrian-cozma-a-primit-ordinea-crucea-sfantul-iosif-marturisitorul-din-partea-bisericii-ortodoxe/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.