Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

Povestea tristă a unui tânăr din Satu Mare. A abandonat școala, s-a apucat de trafic, iar acum este arestat

Povestea tristă a unui tânăr din Satu Mare. A abandonat școala, s-a apucat de trafic de droguri, iar acum este arestat. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a muncit atât în țară, cât și în străinătate, iar pentru a-și rotunji veniturile a început o ”afacere” cu droguri. Doar că nu a dus-o mult așa: a fost prins, arestat, iar acum s-a ales cu o condamnare.

Potrivit informațiilor PortalSM, tânărul se află într-o relație de concubinaj de aproximativ cinci ani, neavând încă copii, și locuiește împreună cu părinții săi într-o locuință socială formată dintr-o singură cameră. A abandonat cursurile școlare în clasa a VI-a, când a plecat cu părinții la muncă în străinătate, iar clasa a V-a a repetat-o de două ori. A început să lucreze cu contract de muncă de la 18 ani, apoi la 19 ani a plecat din nou din țară împreună cu prietena sa, unde a lucrat în domeniul construcțiilor. În timp ce se afla în țară, tânărul și-a completat veniturile lucrând la o vulcanizare sau la un service auto. Doar că nici așa nu i-au ajuns banii și s-a apucat de trafic de droguri.

Concret, în primăvara-vara anului 2023, aflându-se în țară, tânărul a cunoscut un individ, iar la înțelegere cu acesta, a comercializat cantitatea de aproximativ 100 grame cristal (vânzare la gram) către diferiți consumatori, la prețul de 150-200 lei/gram, obținând din această activitate aproximativ 1.500 lei. Apoi a plecat din nou în străinătate, iar când s-a întors în țară a cumpărat un autoturism și a achiziționat cantitatea de aproximativ 90 grame substanță cristalină de culoare albă. Din aceasta cantitate, 80 grame a rămas la el, iar întrucât se temea de părinți și a decis să depoziteze întreaga cantitate în autoturismul recent achiziționat.

Nu a durat mult, iar în timpul unui control efectuat de polițiști, în mașina tânărului, mai exact în torpedoul autoturismului, cantitatea de 80 grame substanță care conține 3-CMC, unde s-a mai găsit și un cântar electronic de mare precizie. Astfel, tânărul a ajuns pe mâna oamenilor legii și a fost dus direct în arest.

El a fost condamnat, săptămâna aceasta, la doi ani și șase luni închisoare cu suspendare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.