Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Șofer prins drogat la volan. Droguri ascunse sub preșul mașinii

Un șofer din județul Satu Mare a fost prins în timp ce conducea sub influența drogurilor, totodată, polițiștii au găsit substanțe interzise ascunse sub preșul mașinii sale.

Potrivit informațiilor PortalSM, incidentul a avut loc pe strada Lăutarilor, atunci când polițiștii au oprit pentru control un bărbat aflat la volanul unui autoturism marca Opel. Autoritățile au observat că șoferul are un comportament suspect, motiv pentru care au decis să îl supună unor teste de depistare a substanțelor interzise. De asemenea, bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cadrul percheziției efectuate asupra autoturismului, polițiștii au descoperit o substanță alb-cristalină, identificată ulterior ca 3 CMC, cristale, în cantitate de 10 grame, ascunsă sub preșul din spate.

Conform declarațiilor bărbatului, acesta se afla în mașină împreună cu iubita sa și cele două fete minore ale acesteia, după o vizită pe care au făcut-o în cartierul de romi din Ardud. El a recunoscut că a consumat droguri, însă cu câteva zile înainte de a fi depistat, meționând, totodată, că nu știe nimic despre drogurile găsite în mașină.

Acum, individul este pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.