Ultima actualizare: azi, 21:05
Locale

VIDEO. Ucrainean găsit în hipotermie, desculț și flămând în Munții Maramureșului. Trecuse ilegal granița

Un ucrainean a fost găsit în hipotermie, desculț și flămând în Munții Maramureșului. Tânărul în vârstă de 22 de ani trecuse ilegal granița. 

Operațiunea de salvare a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 3.00: ,,Apelul venit prin 112 ne-a informat despre un tânăr ucrainean, de 22 ani, care a trecut frontiera în jurul orei 02.00 și solicita ajutor fiind în hipotermie cu degerături ușoare atât la membrele inferioare cât și cele superioare, acesta aflându-se undeva la peste 1700 metri, zona fiind deosebit de periculoasă”, au transmis reprezentanții Salvamont Maramureș.

Salvatorii montani au pornit imediat după primirea apelului de urgență spre locația tânărului care a fost sfătuit să facă mișcări pentru a nu i se agrava starea, dar să nu se îndepărteze de locație pentru a putea fi găsit. Împreună cu echipa de salvatori a SPJ Salvamont Maramureș se afla și un echipaj al Politiei de Frontieră al ITPF Sighetu Marmației.

Ucraineanul a fost găsit desculț, nemâncat, fără provizii și slab echipat. Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor, i-au dat ceai cald si sandvișuri, l-au echipat și împreună cu polițiștii de frontieră l-au coborât și l-au pregătit în vederea extracției cu elicopterul. Tânărul a fost salvat, extras cu elicopterul și a fost transportat la o unitate medicală din Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.