Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Cozma acuză: Govor nu vrea Alianță la Satu Mare; favorizează UDMR

Adrian Cozma a declarat, miercuri după-masa, 17 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, că președintele Partidului Social Democrat (PSD) Satu Mare, Mircea Govor, nu vrea Alianță la Satu Mare, asta în condițiile în care președinții celor două partide aflate la guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au hotărât că la Satu Mare trebuie să se facă această alianță. Cozma a spus că această decizie a Coaliției a venit în urma unor sondaje făcute în județul Satu Mare.

,,Începând de joi după-amiază până duminică s-a făcut un sondaj în județul Satu Mare de către două societăți, iar rezultatul sondajelor l-am primit luni. Coaliția s-a întâlnit din nou, iar văzând rezultatul sondajului, domnul prim-ministru cu domnul președinte al Senatului, respectiv președintele PSD și președintele PNL, au hotărât ca la Satu Mare să se facă alianță. Având în vedere rezultatul sondajului, unde am fost detașat câștigător, cu 11 procente diferență între mine și președintele PSD Satu Mare, era clar rezultatul: candidatul la președinția Consiliului Județean să fie din partea PNL”, a declarat Adrian Cozma.

El a spus că, deocamdată, decizia este să se facă alianță PNL-PSD la Satu Mare, însă președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor se opune. ,,Vrea să favorizeze UDMR”, spune Cozma, care a ținut să sublinieze că Partidul Național Liberal își dorește această alianță.

,,Deocamdată, decizia coaliției este că la Satu Mare se face alianță, dar trebuie văzut cum punem în practică, tehnic, această decizie a celor doi președinți, care așa au hotărât. Deocamdată președintele PSD (Mircea Govor – n.red.) nu dorește să facă această alianță. (…) El nu dorește o alianță în Satu Mare, el dorește, din ce se vede și din ce pot eu să percep, să favorizeze să câștige UDMR. În schimb, noi ne dorim o alianță pentru Satu Mare și nu împotriva cuiva sau împotriva unui partid”, a mai spus Adrian Cozma.

18 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Momentul artistic când Cozma se contrazice singur. Adică spune că hai să facem alianță împotriva UDMR după care zice că nu e așa?. Măi să fie!!! Se simte wind of change prin zonă???? No gata, mi-am luat bere și popcorn.

  2. Sătmărean Răspunde

    Se pune bine cu ungurii, e mare șmecher Govor !

  3. Satmarean1 Răspunde

    Si daca se aliaza toate partidele nu- l inving pe actualul primar,si asta din cauza bâlbâielilor pe care le fac si a incompetentei lor. Nu au candidat,nu au o steategie…nimic. Si atunci?

  4. Cristian Sasu Răspunde

    Succes PNL! Succes PSD!

    • Sătmărean Răspunde

      Du-tye Sasule în drumuți și veizâți dye treabă ! În județul și Mun. SM vor câștiga tot ungurii !!!

  5. Mae Răspunde

    Doamne ce element Govor ăsta !!!!!! Îl are UDMR cu ceva la mână și dacă face alianță e terminat !!!!!✔️ 100%

  6. H&R Răspunde

    Daca si romanii vrea mai repede alianta cu ungurii decat cu PNL, nu mai am ce zice. Cozma vezi unde ai ajuns, cu partid cu tot? Cat de mic incepi sa fii?

  7. xpert86 Răspunde

    Cu oricine va face alianță PSD își va rupe gâtul!!!!🤮🤮🤮🤬🤬🤬De abia așteptăm ca să fie îndepărta Govor și alcoolitii să-i!!!🤮🤮🤮🤬🤬🤬

  8. Varu Răspunde

    Este singura șansă a lui Govor că să mai rămână la ciolan, șansa UDMR

    • 123456789 Răspunde

      Singura sansa sa se inscrie la UDMR

      • H&R Răspunde

        Cred ca ar vorbi maghiara fluent in secunda aceea.

        • comentator Răspunde

          Nu e singurul. Te-ar surprinde câți dintre ei nu au probleme cu asta doar că ascund acest lucru. Vorbesc despre persoane locale pe-veci-stăpâne cunoscute. Pe unii suspectez chiar că ar avea și cetățenia. Să le fie de bine. Se autocaracterizează singuri. Numai adu-ți aminte de faza când Cozma îl vâna la propriu pe Orban Viktor și căuta să facă o poză cu el. Cam atât despre caracter.😲😢

  9. Calin Culcean Răspunde

    Cea mai buna decizie!

  10. Virgil Dragos Răspunde

    Fortza PSD! Cuie Mozma!

  11. Ana Răspunde

    Nu se mai vrea psd-isti in nicio functie.Ne-am lamurit 4 ani…Nu au facut absolut nimic.!UDMR la PRIMARIE si JUDET !

  12. Vasy Răspunde

    Nu inteleg un lucru, daca veizi cu ochiu’ liber ca treburile merg cu UDMR, de ce insista cineva ca nu e bun si ca trebuie o schimbare? E mai bine sa nu se faca nimic pentru poooolime? Daca combinatia cu Gaborica functioneaza, pai atunci trebuie sprijinit, nu schimbat!

  13. Romanca din Satu Marea Răspunde

    Sa fim cinstiți și sa recunoaștem realizările UDMR în Satu Mare.. Mulți romani vor vota cu UDMR.. Sunt serioși iar ce promit fac.

  14. Anonymus Răspunde

    UDMR-ul a demonstrat ceva în jud Satu Mare, are fapte nu vorbe goale și minciuni.
    Foarte bine ca PSD nu se face alianță cu PNL Satu Mare, pt liderul PNL ,este un circar ieftin ,și se face din ce în ce mai mic .
    Nici PSD-ul nu este cu mult peste PNL dar are șansa lui fără alianță.
    Succes PSD succes PNL .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.