Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmărenii au inimă mare! Au cumpărat sute de lalele de la bătrânii care își vând florile din cauza bolii

După publicarea articolului pe PortalSM în care arătam povestea a doi vârstnici din municipiul Satu Mare care își vând florile din cauza bolii, numeroși sătmăreni i-au căutat și au cumpărat flori. Și continuă să o facă! Unii dintre ei, în schimb, le-au dat acestora banii pe flori, dar nu au vrut să le culeagă, din respect și drag pentru munca pe care cei doi au depus-o în grădină. 

Vecinii, cei care au avut ideea ca bătrânii să vândă florile, sunt extrem de recunoscători, iar vârstnicii sunt copleșiți. Sunt bani pe care îi vor folosi pentru medicamentele pe care le au. Și nu sunt puține, nici ieftine. Bătrânul, în vârstă de 76 de ani, diagnosticat cu cancer, are, însă, un singur regret, și anume acela că nu mai are puterea să se ocupe de flori.

Reamintim povestea celor doi bătrâni din Satu Mare:

În inima orașului Satu Mare, doi soți cu o pasiune îndelungată pentru flori au transformat un colț de grădină într-un mic paradis floral. Cu o istorie ce se întinde peste trei decenii, soții, acum în vârstă de 70 și 76 de ani, au fost mereu cunoscuți pentru florile lor minunate, dar și pentru ospitalitatea lor călduroasă.

An de an, începând cu anul 1990, acești îndrăgostiți ai naturii și-au dedicat timpul și eforturile pentru a îngriji și a cultiva flori frumoase în grădina lor.

Dar viața le-a pus la încercare pasiunea și energia. Anul trecut, în mijlocul verii, diagnosticul de cancer al soțului a schimbat totul. Fiecare zi a devenit o luptă, iar frumusețea florilor a fost umbrită de greutatea bolii. Cu toate acestea, spiritul lor de luptă continuă să strălucească, și împreună cu ajutorul vecinilor, au găsit o soluție deosebită.

O vecină cu suflet mare a venit cu ideea de a face cunoscută frumusețea florilor lor tuturor locuitorilor din Satu Mare. Astfel, acum, cei care doresc să se bucure de frumusețea și prospețimea lalelelor lor pot merge direct în grădina lor, de pe strada Nicolae Iorga numărul 45. Oamenii pot să achiziționeze lalele direct de la sursă, din grădină, la prețul de doi lei firul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.