Ultima actualizare: azi, 21:27

Locale

VIDEO. Distileria Balaş – pălincă tradiţională din inima Ţării Oaşului

În inima Țării Oașului, trei generații de bărbați își unesc pasiunea și priceperea pentru a crea o pălincă autentică, o bijuterie a tradiției locale, transmisă din tată în fiu de peste trei decenii. Distileria Balaș reprezintă o poveste despre devotament față de gustul autentic și respect față de tradiția ancestrală.

Totul a început în anii ’70, când tatăl lui Balaș Ioan a început să distileze pălincă într-un cazan mic, doar pentru uz personal. De atunci, pasiunea pentru această tradiție a crescut, iar astăzi, familia deține o plantație impresionantă de pruni și peri, întinzându-se pe cinci hectare și jumătate. Cu timpul, tehnologia și procesul de distilare s-au modernizat, însă esența pălincii a rămas aceeași: naturală, autentică și realizată cu grijă și respect pentru tradiție.

Tatăl meu avea un cazan mic atunci. Făcea doar pentru el. După aceea, eu am mai crescut și făceam în două cazane. Nu aveam atâta pomicultură atunci. După aceea, am făcut plantație: două hectare de prun și un hectar și jumătate de păr. Plus că mai avem și alte specii de prună, încă trei hectare. Din ‘80 am început să fabricăm, am fost înregistrați la Vinalcool, așa era atunci legea, până la Revoluție, în ‘89. Atunci aveam altă pălincie, care era mai veche, după vremurile de atunci, și abia din 2000, am modernizat și am făcut-o pe asta care este acum: după norme europene, cu mai multe cazane și alte condiții de distilare. Dar, bineînțeles, tehnologia de fabricație este valabilă”, a declarat Balaș Ioan.

Secretele lor stau în detalii aparent mărunte, dar esențiale în obținerea unei pălinci de calitate superioară. De la selecția riguroasă a fructelor, până la procesul de distilare atent monitorizat, fiecare etapă este gândită și executată cu grijă și pricepere. Chiar și materia primă este aleasă cu atenție, numai fructele sănătoase și coapte fiind folosite pentru a obține aroma specifică și gustul delicios al pălincii.

Secretele sunt în procesul de distilare: să fie apa rece, cazanele de distilare să corespundă, cuprul să fie alimentar. Când am făcut cazanele, am fost la Brașov și ne-o dat cupru de calitate, nu am cumpărat așa, la ocazie. Direct de la turnătorie din Brașov am cumpărat. De asemenea, pomul trebuie să aibă hrana lui: gunoi de grajd, puțin azot, dar mai mult gunoi de grajd.

Totodată, când se culeg, se culeg numai prunele care îs sănătoase. Nu alea care sunt puțin coapte. După ce ajung la maturitate, care îs coapte 100%, încep să cadă de pe creangă, numai umpic să se clătească. Atunci are aroma specifică, gustul acela mai de prună. Și trebuie să aibă vechime, bineînțeles.

Tehnologia îi mai complicată. Eu vă explic pe scurt”, a mai precizat Ioan Balaș.

Pentru ei, producția de pălincă nu este doar o afacere, ci o tradiție de familie ce trebuie păstrată și transmisă mai departe.

De ce facem? Din plăcere, dacă nu îți place pălinca, nu faci. Ca orice lucru, de altfel. Sigur că facem. Să nu promovăm tradiția asta?! Să ne invadeze cu alte contrafăcute? Trebuie să păstrăm noi. Eu am băiatul, nepotul, ei o să ducă mai departe”, spune încrezător Ioan Balaș.

Cu gândul la viitor și la următoarea generație, Balaș Ioan Adrian și Balaș Cristian și-au propus să continue munca începută de bunicul și tatăl lor, extinzându-și activitatea și ducând tradiția mai departe.

După 15 ani petrecuți în străinătate, și-au găsit liniștea. Dorul de casă și dragostea de autenticitate i-au adus înapoi acasă, în Oaș, unde lucrează încrezători cu gândul spre viitor: „Asta știm să facem!”

Am început să îmbuteliem și sperăm să ne ajute Domnul să continuăm mai departe.

Avem în plan să ne și extindem, că urmează generația următoare, și avem cu ce.

Vrem să intrăm pe piață: în magazine, în restaurante.

Am ales să ducem tradiția mai departe! O pornit bunicu, o pornit tata, și am zis: asta știm să facem”, a declarat Adrian Balaș.

Cel mai tânăr dintre ei, Cristian Balaș, a terminat facultatea și a adus îmbunătățiri întregului proces, fără a se atinge, însă, de autenticitatea pălincii.

Încerc să dezvolt cât mai mult acest brand, să îl ducem mai departe și să promovăm o pălincă de calitate, să facem cunoscută o pălincă de calitate la nivel de țară. Eu am încercat, în urma studiilor mele, am terminat Ingineria Produselor Alimentare, și am încercat să aduc îmbunătățiri pe tot parcursul tehnologic. De la maturarea fructelor, maturarea uniformă pe tot parcursul fermentației, precum și distilarea care trebuie să fie atent supravegheată.

Un factor important în desăvârșirea gustului este dat de butoaiele de lemn, de dud și stejar.

Mai demult, nu era uniformitate pe tot parcursul procesului. Dar poate tocmai acest lucru îi conferea caracterul autentic al pălincii. Cu unele îmbunătățiri și respectând tradiția, bineînțeles, se poate ajunge la un produs mai calitativ din punct de vedere al operațiilor la care este supus.

Noi punem accent pe naturalețea ei. Este obținută din fructe, ceea ce îi conferă o notă de dulce. Și aroma specifică din soiul din care este făcut”

Într-o lume în care autenticitatea devine tot mai rară, această familie dedicată reușește să păstreze vie flacăra tradiției și să ofere iubitorilor de pălincă o experiență autentică.

Bărbații Balaș vorbesc despre procesul pălincii, dar nu se laudă cu gustul ei, pentru că sunt încrezători că cei ce o vor gusta o dată, nu o vor uita niciodată!

Noi nu ne lăudăm că pălinca noastră îi mai bună, o lăsăm pe ea să se laude. Dar noi știm cum facem de când o pornit bunicu, tata și așa mai departe. Știm rețeta. Și lăsăm să vadă și lumea cum îi, să o laude ea”, a spus încrezător Adrian Balaș.

Cei interesaţi de Distileria Balaş, pot lua direct legătura cu ei:

Facebook: Distileria Balaș
Instagram: distileriabalas
www.distileriabalas.ro
0756 340 599