Ultima actualizare: azi, 12:10

Locale

VIDEO. Primarii PNL explică de ce au trecut la PSD: N-au găsit susţinere!

Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă echipa ce s-a alăturat recent social-democraților. Doi dintre foştii primari PNL au explicat de ce au ales să facă acest pas: n-au găsit sprijin din partea liberalilor.

Noii aleşi locali care sunt oficial în PSD sunt primarul oraşului Tăşnad, Adrian Farcău (de la Pro România), primarul comunei Pomi, Cosmin Krişan (ALDE), primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius (PNL), primarul comunei Căuaş, Marius Roka (PNL), viceprimarul comunei Vetiş, Dan Codrea, alături de toţi consilierii locali (PNL), viceprimarul din Socond, Nicolae Silaghi (PNL).

,,Sunt ferm convins că au ales după ce s-au gândit bine și au găsit soluția cea mai bună pentru comunitățile din care dânșii fac parte. Suntem la începutul campaniei electorale, noi suntem oameni de bună credinţă, pornim cu proiecte sănătoase. Noi nu avem decât competiţii politice cu toată lumea. Nu avem răutăţi, nu avem niciun fel de probleme”, a declarat Mircea Govor.

Cei doi edili care provin din PNL au declarat că nu au fost susținuți de PNL pentru proiectele locale, nu au primit nici măcar răspunsuri la solicitările lor, astfel că au decis să se alăture PSD, unde au găsit sprijin.

“Avem proiecte în implementare în valoare de 14 milioane de euro, anul trecut am finalizat niște proiecte și am solicitat sprijnul partidului (n. red – PNL) pentru a avea cash flow-ul să pot să închid proiectul, dar nici măcar răspuns n-am primit. Eu ca reprezentat al administrației locale trebuie să demonstrez în comunitatea mea, să aduc bunăstare, să implementez acele proiecte care vor asigura un trai mai bun pentru locuitorii comunei. Când cei care ar trebui să te ajute și aveau pârghiile, dar nu o fac, ce să mai spui? Mergi mai departe, înghiți, mai mergi mai departe. Eu sunt un om de acțiune, sunt un om al faptelor. Actualmente constat că în PNL Satu Mare sunt doar fotografii, filmulețe (…)”, a spus Monica Sobius.

“În momentul în care nu ai echipă cu care să derulezi, să mergi înainte, când preocupările sunt altele, noi în calitate de reprezentanţi ai autorităţii locale suntem obligaţi să facem paşi, uneori înainte, alteori în spate… Acum am făcut un pas înainte”, a spus primarul comunei Căuaş. 

Atât Mircea Govor cât şi primarii liberali au spus să se discută şi cu alţi primari PNL, însă deocamdată nu li se poate dezvălui identitatea.

8 comentarii

  1. Mirciulica Răspunde

    Las, că o să vă ajute Mircea, o să vă dea cu o mana și o sa va ia cu 10

  2. Mirces Răspunde

    Cred că traseiștii ăștia așteaptă sprijin pentru furat. Primărița din Tarna era pe la știri acum o săptămână cu comisarul european pentru transporturi. Probabil se va declara satisfăcută numai dacă merge la Tarna Mare un grup de personalități, conduse de președintele Americii sau al Chinei.

  3. Ilie Răspunde

    Toți papagalii fac calcule pe cota partidului, uitând că Govor este atât de celebru pentru netrebnicii în județ încât nici măcar ai lui nu o să îl voteze. Ce satisfacție va avea Cozma când o să meargă aia la el la Satu Mare cu caciula-n mană…

    • Sebi Răspunde

      ….in 2028 poate, tura asta Cozma, face strângere de fonduri în interiorul partidului pentru mohair să își împletească căciula!:)))))

  4. Prostanacii Răspunde

    Sa mergi la unu ca Mir cea e ca și cum ai merge la furat. Cozma e mic copil pe lângă asta. Da probabil li s-a părut puțin trocul…. Publicitate și abonament la gazeta de gazeta hahahaha. Doamna primar am crezut ca sunteți mai deșteaptă, dar cred ca mam inselat

  5. Dumnezeu nu te iubeste Răspunde

    Dracul ii bun ca nu te ia, tine minte asta. O sa vina momentul când vei plăti cu vârf și îndesat pt tot Raul și hoțiile pe care le-ai făcut, dacă nu tu familia ta garantat. Totul se plătește pe lumea asta Mirciulica, să nu uiți asta. De ce îți e frică nu scapi!!!!!!

  6. IQ Răspunde

    Ce moace de oameni intelijenti. Dupa chipul si asemanarea alegatorului

  7. Codrean Răspunde

    CUIE MOZMA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.