Ultima actualizare: azi, 15:13

 

Locale

Disperați, ucrainenii fug de război și își riscă viața. Mulți ajung ilegal în Satu Mare

În primele 4 luni ale anului curent au fost înregistrate 1.218 cazuri de trecere frauduloasă a frontierei de stat din Ucraina în România, în care au fost implicați 2.373 cetățeni ucraineni, din care 1.028 pe raza județului Maramureș, 1.066 pe raza județului Suceava și 279 la granița județului Satu Mare cu Ucraina, informează Poliția de Frontieră. În momentul depistării aceștia au solicitat protecție temporară.

De la începutul acestui an, la frontiera de nord a României se constată o creștere a numărului de cetățeni ucraineni care au fost depistați după ce au trecut ilegal frontiera, față de aceeași perioadă a anul 2023. Daca în primele 4 luni ale anului trecut, la nivelul celor 3 județe (366 de km de frontieră cu Ucraina) au fost depistați 1.062 de cetățeni ucraineni, în acest an numărul s-a dublat, vorbim de 2.373 de cetățeni care au fost depistați după ce au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

Astfel că, de la începutul conflictului în Ucraina, mai exact din data de 24 februarie 2022 și până în prezent, la frontiera de nord a României au fost depistați pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Suceava aproximativ  11.000 cetățeni ucraineni (mai exact 10.850) cu vârste între 18 și 60 de ani, care au declarat polițiștilor de frontieră că au fugit din Ucraina din cauza războiului.

Mulți dintre ei își pun viața în pericol, încercând să traverseze frontiera înot prin apa rece și învolburată a râului Tisa sau prin Munții Maramureșului la altitudini de până la 1.900 de metri, nefiind echipați corespunzător pentru terenul greu accesibil, în condiții de iarnă cu temperaturi foarte scăzute. De când a început conflictul în Ucraina și până în prezent, am avut parte de mai multe situații tragice în care 19 cetățeni ucraineni au fost descoperiți decedați, 11 pe malul românesc al râului Tisa și 8 în Munții Maramureșului.

De când a început războiul în Ucraina și până în prezent, în raza de competență a Sectoarelor Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, Valea Vișeului și Poienile de sub Munte am avut împreună cu Salvamontul Maramureș 72 de de intervenții în Munții Maramureșului, în care au fost salvați 108 cetățeni ucraineni (doar anul acesta am avut 20 de astfel de misiuni cu 36 de cetățeni ucraineni salvați).

2 comentarii

  1. Kira Răspunde

    Și ce se întâmplă cu ei intră pe social?

  2. Bagator in seama Răspunde

    Grea treaba cu razbelu’
    Ca in orice caz gasesti patrioti si porctrioti.
    Primii crapa pe front , de gat cu Ivan, ceilalti mor pe fundu Tisei sau prin creierii muntilor.
    Si porctriotii is de 3 feluri, aia de mor pe fundu Tisei sau prin munti, aia de-s scosi din belele de serviciile de urgenta si aia care’s hardcore si ajung cu bine pe alte plaiuri scapate de umbra operatiunilor speciale.
    Aia pe care au pus mana autoritatile ajung inapoi in Ucraina cu proxima ocazie.
    Concluzii:
    1) multi eroi inainte si dupa razboi; aviz Hauristilor si moleatatarilor de drapele si insemne de stat.
    2) daca tot fugiti, oare unde-ti fugi? In vest sa va arate lumea si partidele extremiste cu degetu’?
    3) decat haiutuit si huiduit in vest mai bine la 2 metri sub sol preferabil cu vreo 3 dusmani de grumaz.

    Nu ma intelegeti gresit , tara ii de cacao si de-i de murit nu pentru cei din parlament/guvern murim, murim pentru limba, tara si neam, murim pentru cel de langa noi.
    Care se identifica in ce scriu are sa fie alaturi de noi in arme cand vremea a veni, care denigreaza o sa fie fie printre cei care dezerteaza la inamic fie printe primii care o sa fuga la bulgari/sarbi/unguri si o sa stea pitit acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.