Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Accident la Mădăras. Două persoane încarcerate. Au intrat într-un autobuz

Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineață, în localitatea Mădăras din județul Satu Mare. Potrivit primelor informații, două persoane au rămas încarcerate.

ISU Satu Mare transmite:

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați, în jurul orei 05.45, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Mădăras.

Au fost dislocate de urgență, la locul evenimentului, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, terapia intensivă mobilă de la nivelul județului și două ambulanțe din cadrul SAJ Satu Mare.

Echipajele operative sosite la fața locului au constatat ca în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, un autobuz cu 20 de călători și o autoutilitară aparținând unei firme de curierat rapid cu două persoane încarcerate.

S-a procedat cu celeritate la extragerea victimelor încarcerate, dintre care, o persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 40 ani, în stare de inconștiență.

Dupa zeci de minute de manevre de resuscitare echipajele medicale au reușit să îi restabilească pulsul. Ulterior, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

În urma evaluării medicale au mai fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, șoferul autoutilitarei aflat în stare gravă și alți patru pasageri ai autobuzului, care prezentau contuzii ușoare”

IPJ Satu Mare transmite:

La data de 18 iunie a.c., ora 05.28, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19A, în localitatea Mădăras, județul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 22 de ani, din localitatea Ardud, în timp ce ar fi condus o autoutilitară, pe DN19A, în localitatea Mădăras, ar fi intrat în coliziune cu un autobuz condus de către un bărbat, de 52 de ani, din localitatea Bobota.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului autoutilitarei și a unui pasager al acesteia de 46 de ani.
De asemenea a rezultat și vătămarea corporală a patru pasagere din autobuz, cu vârste cuprinse între 36 și 60 de ani.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului autobuzului rezultatul a fost negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă , în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române transmite:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române transmite informează că pe DN 19A, localitatea Mădăraș, județul Satu Mare, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autobuz de transport persoane. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului și pasagerului autoutilitarei, care sunt încarcerați, inconștienți. Se află în evaluare medicală și persoanele din autobuz. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

 

18 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    Buna intrebare,adica cum ai vrea sa vezi ditamai autobuzul cand tu esti cu ochii in telefon sau prin alte parti admirand peisajul,numai la trafic NU.Urme de franare IOC.Bravo lui ca nu o tras volan stanga,sa depaseasca sa fi lovit ceva masina care venea din sens opus si sa fi omorat pe cineva.O respectat legislatia,nu o depasit pe linia continua!!

  2. Babika Răspunde

    Buna seara,este o rusine pentru natia noastra ceea ce s-a intamplat.Sa cobori din autobuz si sa nu reactionezi,sa suni la 112,de un caine iti este mila,daca esti om.Stam razamati de gardul de la biserica in loc sa ne uitam la cei incarcerati,daca traiesc sau daca putem ajuta si cu o vb macar.Imi este rusine ce am vazut azi la fata accidentului.Rusine sa aveti si cei de la politie si smurd.Va trebuie 20 min.Accidentul a avut loc la 5:26,tel s-a dat la 5:28 si a venit politia la 5:45.Viata unui om este egal 0 in ochii unora din tara asta minunata.

    • goguta Răspunde

      Daca apelul a fost la 5.26, asta inseamna ca pompierii ajung in 18-19 min din satu mare. Pare mult dar merg pe asfalt, nu zboara. Daca se apucau cei de acolo sa traga de victime, probabil ca le faceau mai mult rau. Pacat de cel din dreapta, care este fratele unui om de afaceri din SM foarte cunoscut.

      • Tot Răspunde

        Deci e pacat doar de cel din dreapta ca e fratele unui om de afaceri,celalalt fie ce o fii nu?? ce gandire de rah..

        • goguta Răspunde

          Pai soferul a fst vinovat. Voi sunteti tampiti, sa luati apararea la faptuitor?

        • Măi tot Răspunde

          De cel de la volan de ce? Nu el a fost căscat și a intrat cu viteză fără să frăneze în autobuz? No atuncea! Ăla de lângă șofer era să crape din cauza unui grăbit. Notează asta undeva la observații că se pare încă nu a ajuns asta la tine. Toți ăștia grăbiții sunt așa niște băieți de nota unșpe cu toți tată că zici că în țara asta toți șoferii kamikaze sunt de pus pe pită în loc de untură. Ca și ăla cu accidentul din Mădăras de acum 2 ani care s-a înfipt beat și fără permis în casă! Nu el e vinovat măi de tot????? Așa că rogu-te și abține-te. Că nu-i de tine să gândești coerent.

      • Fasz Răspunde

        Goguta, ai scos perle din tine, cere-ți iertare față de toți cititorii, oricum nu mai trebuie să comentezi nimic anul acesta

    • Janos Răspunde

      Sunt de acord cu faptul că de multe ori ne uităm fără să intervenim, dar în acest caz era chiar indicat să nu pună mâna oricine pt că ar putea face mai mult rău decât bine. Referitor la poliție nu înțeleg ce ai fi vrut să facă și dacă ajungeau la 05:30…tot cei de pe ambulanță/SMURD trebuiau să ajungă primii.

  3. sm Răspunde

    Statie de autobus in mijlocul drumului DN? Nu mi se pare nici asta sa fie normal.

    • Mda Răspunde

      Dar aia ai observat că nu este nici urmă de frână la mașina curieratului????? Aproximativ ai așa idee cam cu cât circula în localitate???? Mama ei de șofer de profesionist. Adică drum drept, liber nu văd nimic în față (de fapt nici nu mă uit) și dă-i frate cu viteză că mă grăbesc?????? Eu așa știu că dacă te urci în mașină de aia faci că ai treabă să ajungi din punctul A în punctul B. De preferat întreg, nevătămat și dacă se poate cu bagajelel din spate întregi. Că de aia au plătit niște oameni ceva bani, și nu puțini. Mai rămâne să zici că i-a bătut soarele în ochi.

  4. sm Răspunde

    Eu cred ca toti cei care lucra in domeniu distributie ca este vorba de colet sau marfa, sunt fugariti. Totul trebuie repede,repede. Sa ajunga la timp, dar si mai bine daca ajunge inainte de termenul stabilit. Oamenii apasa pe pedala mult peste limita de viteza. Ne atentia, oboseala si telefonul mult prea mult utilizat in masina. Cand pornesti la drum pe ruta SM-CJ, SM-Oradea, SM-BM si ajungi si cu bine la destinatie, poti razufla usurat. Pe portiuni drepte, unii trec pe langa tine ca o racheta, depasesc pe linie continua si la limita de 50 se baga in curu tau ca un bou, obligandu-te sa depasesti limita de viteza. De multe ori nici urma de politie pe tot traseul. Rezolvare din punctul meu de vedere: radare fixe si mai multe radare mobile pe drumuri si limitarea folosirea statiilor emisie, receptie. Liber colecu? liber si la virajul urmator cu linie continua intra frontal in tine si tu mori, el traieste mai departe, bine mersi.

  5. Koni Răspunde

    Asta cu stațiile, îi măgărie tolerată, când îi vezi cu antene pe mașini dacă te uiți atent toți au fețe de șme, dar de fapt nu sunt.

  6. willy Răspunde

    Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos — https://use.my/arctrum

  7. Satmarean 1 Răspunde

    @sm.Corect

  8. Varu Răspunde

    In Madaras limita de viteză cred că este 70 sau 80,dar toată lumea merge cu cel puțin 100h

    • Mda Răspunde

      Mda. Aici este esența problemei. Și dacă asta se combină cu neatenția sau cu butonatul telefonului din mers gata catastrofa. Apoi vai că vai ce copil bun o fo’! 🤔😢😲😲😲😲 Totuși sunt curios ce indică acul vitezometrului. 😲😲😲

    • altu fără bmw Răspunde

      70 este, dar mi se pare prea mult totusi. E zona locuita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.