Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

APIA primește Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată şi documentele doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, informează Magyar Lorand. 

Solicitanţii depun o singură cerere de plată la Centrele APIA, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/reprezentantul legal, însoţită de documentele justificative. Formularele cererilor de plată pot fi printate accesând următorul link: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2024/. Totodată, APIA pune la dispoziţia beneficiarilor formularistica şi documentaţia necesare implementării intervenţiilor aferente sectorului apicol.

Cheltuielile aferente intervenţiilor apicole se realizează de către solicitanţi în perioada 1 ianuarie – 31 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Solicitanții care au efectuat achiziții de produse/servicii înainte de publicarea în M.O.F 538 din 10.06.2024 a O.M.A.D.R. nr.228/2024, trebuie să respecte condițiile de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului “Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027 ” ISA-PS 2023, ediția I, care poate fi consultat accesând următorul link: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2023/ .

Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2024 este de 12.163.260 euro, din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României, de la bugetul de stat.

Pentru plăţile anului 2024 cursul de schimb este stabilit la valoarea de 4,9756 lei.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenţie accesată conform PS PAC 2023-2027 și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.

Solicitanții trebuie să păstreze și să arhiveze toate documentele care au legătură cu intervențiile aferente sectorului apicol 2023-2027 pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la întocmirea acestora.

Pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, în cadrul secţiunii: Măsuri de piaţă – Apicultură – Anul 2024 (https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2024/) se regăsesc informații detaliate privind intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027 pentru anul 2024.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.