Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Mani Gyenes, performanță în Ungaria. A urcat pe podium la Campionatul Național de Enduro

Emanuel Gyenes, proaspătul cetățean de onoare al municipiului Satu Mare, a demonstrat încă o dată că este un pilot de excepție, reușind să urce pe podium la prima etapă a Campionatului Național de Enduro al Ungariei.

Competiția, desfășurată în acest weekend, a adus împreună cei mai buni piloți de enduro din regiune, iar Mani, pilotul de la Autonet Motorcycle Team, a terminat cursa pe un onorabil loc 3, cucerind medalia de bronz.

Clasamentul final al primei etape a Campionatului Național de Enduro al Ungariei a fost următorul:
1.Mario Hirschmugl (AUT);
2.Norbert Zsigovits (HUN);
3. Emanuel Gyenes (ROU).

Emanuel Gyenes, cunoscut în comunitatea locală și internațională pentru numeroasele sale performanțe în sporturile cu motor, a primit recent titlul de cetățean de onoare al municipiului Satu Mare. Mani a reușit să ajungă, în cei 18 ani de motociclism, cel mai titrat pilot român, când vine vorba de competiții care se desfășoară în afara asfaltului.

“Am primit titlul de Cetatean de onoare al Municipiului Satu Mare, pentru mine acest titlu reprezintă o recunoaştere a ceea ce am reuşit să obţin în cariera mea de sportiv, şi vreau să mulţumesc autorităţilor şi tuturor sătmărenilor care sunt alături de mine şi mă susţin în continuare să pot reprezenta cu mandrie oraşul meu natal Satu Mare” a declarat acesta pe pagina sa de facebook după primirea titlului special.

Cu o carieră impresionantă și o determinare de invidiat, Emanuel Gyenes continuă să inspire și să motiveze, demonstrând că pasiunea și munca pot duce la performanțe extraordinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.