Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Percheziţii la Satu Mare. Mascaţii au descins la firme şi la o instituţie

ACTUALIZARE. În urma celor șapte percheziții domiciliare, efectuate astăzi, 14 iunie, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, în cadrul unui dosar penal, ce vizează infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare, la sediul unei instituții publice, două societăți comerciale, precum și domiciliile administratorilor societăților și domiciliile unor funcționari publici, au fost ridicate înscrisuri ce servesc ca mijloc de probă.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2022 – 2024, trei persoane ar fi fost implicate în încheierea unor contracte de achiziții publice cu încălcarea legislației. În fapt, instituția publică ar fi încheiat mai multe contracte cu diverse societăți comerciale, iar bunurile provenite ar fi fost folosite de funcționarul public în folosul său, falsificând în acest mod documente. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Percheziţii la Satu Mare. În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare efectuează 7 percheziții.

Sunt vizate domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale și ale unei instituții, din județele Satu Mare și Sălaj.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal întocmit de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2022-2024, s-ar fi încheiat unele contracte de achiziții publice cu încălcarea legislației.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții participă luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

 

5 comentarii

  1. Mae Răspunde

    La tarr trebuie sa mergeți in Ungaria ! Ca acolo are firma băiat deștept ne fac ungurii din toate punctele de vedere felicitări Românie !!!!!!!felicitari profesorului de șmecheri !!!!!!!!! Sper sa meargă și la el Dna

  2. Mae Răspunde

    Govor bate ceasul tic tac …. gabor la fel ,pataki la fel vati bucurat prea devreme !!

  3. president Răspunde

    Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos — https://use.my/arctrum

  4. cumparator Răspunde

    Nu e bun de nimic acest aparat de ac !

  5. desma Răspunde

    de ce dati stiri din astea…generale? Are vr-un SENS??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.