Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Percheziții de amploare în județul Satu Mare, la contrabandiști. Doi bărbați au fost reținuți

La data de 18 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Astfel, au fost puse în executare nouă mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Porumbești și Halmeu. În urma cercetărilor efectuate și a punerii în executare a mandatelor de percheziție emise, polițiștii au identificat 135.060 de fire țigarete, patru telefoane mobile, sume de bani despre care există suspiciunea că provin din activități infracționale, o armă de tip airsoft, precum și trei autovehicule, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, care prezentau modificări la nivelul caroseriei, modificări de natură a crea locaș special în vederea transportului de țigarete.

Totodată, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de doi bărbați de 45 și 49 de ani, din Porumbești și un bărbat de 45 de ani, din Halmeu. De asemenea, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, de 40.000 de lei, pentru deținerea de țigarete de contrabandă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, cu aportul polițiștilor structurilor de acțiuni speciale, toate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.


Sursa: IPJ Satu Mare

3 comentarii

  1. cetatean Răspunde

    incredibil, oare de aia ca vind tugaril in piata chiar sub sediul politiei locale? deja fac politaletatii minuni.

  2. Vasy Răspunde

    Ce mari contrabandisti, abia este vreo 1500 euro pe masa aia :-))))
    Deci vreo 6700 pachete de tigari dar na suna mai frumos “fire de tigara” si acuma vorbim de sute de mii … rusinica de asa captura!!!

  3. Varu Răspunde

    Pe ăia cu tirul când îi prindeți? Ăia au de unde da șpagă, amărâții ăstea abia fac bani de pâine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.