Scuza unui șofer din județul Satu Mare după ce a fost prins beat la volan: era la dietă! Șoferul a fost oprit de un echipaj de poliție în orașul Negrești-Oaș, iar pentru că emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Fiind audiat, bărbatul a declarat că la data de 28.08.2022, în jurul orei 03:00, se întorcea de la o nuntă împreună cu soția sa, intenționând să ajungă la domiciliul verișorului său, situat la o distanță de 500 metri. A fost însă oprit de către organele de poliție care l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a ținut să sublinieze că în cursul zilei de 27.08.2022 a consumat două beri la 0,33 l și nu a mâncat nimic întrucât urma o dietă alimentară care presupune să mănânce puțin sau aproape deloc. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Alt inconștient Permisul anulat pe viață și băgat puțin la răcoare.
Consilier si Curator la biserica ortodoxa din Negresti a fost prins baut si cu permisul suspendat tot pentru bautura si a luat 1an si 2 luni cu suspendare! Astea sunt legile in romanica.