Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Un traficant care livra droguri, prins în flagrant în Satu Mare. Percheziții și confiscări

În continuarea activităților desfășurate la data de 30 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au pus în executare ieri, 1 august, două mandate de percheziție domiciliară.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că o persoană cercetată în cauză, pe parcursul anului 2024, ar fi procurat și comercializat diferite cantități de droguri de risc și mare risc, fiind prins în flagrant delict în timp ce ar fi deținut în autoturismul său, în scopul comercializării, aproximativ 30 de grame cristal ( 3 – CMC, drog de mare risc), 12 grame de canabis (drog de risc) și mai multe fragmente de comprimate ecstasy.

Ulterior, au fost puse în aplicare și două mandate de percheziție domiciliară fiind identificate și ridicate comprimate de ecstasy, mai multe grindere și cântare electronice, 4.800 de lei și 20.000 de forinți, precum și alte mijloace de probă. Totodată, au fost indisponibilizate un autoturism și un vehicul pentru teren variat (ATV).

La aceeași dată, față de un tânăr de 22 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Astăzi, 2 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Reamintim faptul că, la data de 30 iulie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Persoana în cauză, un bărbat, de 35 de ani, a fost oprită în trafic, în timp ce se afla la volanul unui autoturism.

În urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, polițiștii au descoperit, într-un compartiment din interiorul mașinii, precum și sub scaunul din dreapta față, 497 de grame de substanță cunoscută sub denumirea 3-CMC (cristal) și 2,5 grame de canabis (drog de risc), destinate comercializării.

În aceeași zi, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Totodată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare. Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa: IPJ Satu Mare

7 comentarii

  1. Hop... si sar! Răspunde

    Daca nu-i incendiu ca in Grecia nici nu sunt curios. Acolo s-au prajit oamenii pe mare, in salupe si vapoare, unde si-au gasit refugiul. Sper sa nu ajungem acolo, adica nu in Grecia, ci in situatia lor.

    • Sătmărean Răspunde

      De asta le mere așe dye bine la ayeștye cu livrările la domiciliu . De fapt nu din mâncare fac ei bani ci din droguri !

  2. Vasy Răspunde

    Pfuai ce traficant cu nici 50 grame :-))))

  3. Tony Răspunde

    Închisoare pe viață pt drogați

  4. io Răspunde

    tăte-s scumpe la tăț ni-i greu

  5. Zsolt Răspunde

    În Satu Mare cam mulți sunt care vind.
    Dar noi ce facem părinții?
    Să le facem ,cum știți pe cineva nu ezitați, ca distrug familii!!!
    Sau altfel o să ajungem ca în America.
    Astai democrația droguri și băutură!!!
    Suntem o țară de consumatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.