Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Șofer din Suceava, depistat cu nereguli în vama Petea. Acum, este cercetat!

Un sucevean este cercetat de polițiștii de frontieră sătmăreni deoarece, la controlul de frontieră, au constatat că mașina pe care acesta o conducea a fost radiată din circulație.

Sâmbătă, 10 august, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară un cetățean român, în vârstă de 32 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Suceava conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Belgiei.

Cu ocazia controlului de frontieră, acestuia i-au fost solicitate documentele personale și actele mașinii. Polițistul de frontieră care a efectuat verificările a constatat că autoturismul condus de cetățeanul în cauză a fost radiat din circulație de către autoritățile belgiene la data de 24 aprilie 2024.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.