Ultima actualizare: ieri, 21:37

Locale

Adrian Cozma anunță noi investiții în educație. Sprijin pentru copiii ce provin din familii cu venituri mici

Un proiect care prevede sprijinirea copiilor ce provin din familii cu venituri mici a fost votat, marți, în Parlament, iar deputatul Adrian Cozma anunță că ,,PNL continuă să investească în educație, pentru că este cea mai bună investiție pentru viitorul României”. 

,,Am votat astăzi pentru acordarea primei de carieră didactică și pentru acordarea de tichete sociale pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați, până în anul 2027. Cu finanțare asigurată din fonduri europene nerambursabile și cu salarii majorate, PNL schimbă în bine educația din România”, a transmis deputatul Adrian Cozma.


Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2023, în sensul instituirii unor clarificări privind modalitatea de acordare a primei de carieră profesională pentru personalul didactic şi administrativ. Totodată, se propune şi modificarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2023 privind unele măsuri pentru susţinerea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile şi luarea unor măsuri în domeniul educaţiei, astfel încât reprezentantul legal/reprezentanţii legali, tutorele/tutorii potenţialilor destinatari finali, care se încadrează în condiţiile de eligibilitate, să poată depune la unitatea de învăţământ cererea privind componenţa familiei în termen de 45 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi de 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii şcolari aferenţi perioadei 2024-2027.

2 comentarii

  1. Mircea Marghitas Răspunde

    Adrian Cozma, actualul preşedinte al PNL Satu Mare, este o beizadea din lumea mondenă a judeţului Satu Mare care s-a făcut remarcat doar prin eşecuri politice și profesionale, controverse legate de implicarea sa în afaceri dubioase, legătura cu lumea interlopă, afacerişti controversaţi și prin apariții care nu-i fac cinste în presa de scandal. Lumea din politică zice despre acesta că ar fi “pupila şi săgeata” lui Vasile Blaga, om cu greutate în politica românească. Ca orice “săgeată” ţelul şi rolul lui este să ajungă acolo unde grupul de interese din jurul lui își dorește să fie instalat să își poată face afacerile bănoase pe banii statului. Trecutul lui este arhicunoscut, a trecut de la angajat în shop și traficant de țigări la avocat, apoi politician extrem de controversat băgat în tot felul de combinații ilegale. Se vorbește prin județ despre tunurile date de cei din jurul lui prin diverse manevre ilegale, despre afacerile îndoielnice și ilegale ale fratelui său, ale familiei sale, despre metodele de șantajare și anihilare a adversarilor în afaceri a protejaților săi. Folosește Parlamentul României pentru a face interpelări la comanda celor 3 oameni de afaceri și a unui politician în fața cărora stă în poziție de drepți și a căror ordine le execută întocmai. Ba chiar a ajuns să pună partidul PNL Satu Mare și primarii PNL la ordinea acestora. Pentru a-și obține preamărire și a-și ataca adversarii politici se folosește de lichelele din jurul său, șoferul și fotograful personal plătiți bineînțeles din banii statului român, un director penal de instituție publică sătmăreană și vreo 3 băiețași de oraș, pe care i-a băgat în AUR, cărora le promite tot felul de funcții și afaceri.

  2. comentator Răspunde

    Ca să-l citez pe Vörösmarty Mihály despre care ungrovlahul Kozma Adorján nu a avut șanse să afle ceva:
    “Hová merűlt el szép szemed világa?
    Mi az, mit kétes távolban keres?”
    Vă dați seama cât de nerecunoscători putem fi că nu prețuim corect faptul că suntem contemporani cu acest tânăr titan??????🤮🤮🤮🤮
    Aș fi curios cât costă aceste reclame politice la redacție. Că ce e mult e mult și deja prea bate la ochi. Și voi dar și presasm faceți acest sport??? Păi băiatul lui mami, așa cum tu ai ridicat mâna la comandă fără să gândești oricare muncitor simplu de pe bandă face mai bine! Ba mai mult, s-ar putea ca la o adică să aibă și mustrări de conștiință. Adică ceea ce mulți politicieni nu aveți deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.