Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Acțiunea de pe Ostrovului. Polițiștii au legitimat sute de persoane și au dat zeci de amenzi

Polițiștii au legitimat sute de persoane și au dat zeci de amenzi, marți, în zona Ostrovului din municipiul Satu Mare, în cadrul unei acțiuni de amploare, de tip razie.

Ce spune poliția:

În cursul zilei de 29 octombrie, polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, de tip ,,Razie”, pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

La această acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, criminalistică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și polițiștii locali sătmăreni.

Activitățile polițienești au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise și traficului de persoane.

Asigurarea climatului de ordine și siguranță publică s-a realizat prin legitimarea a peste 350 de persoane, 47 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției pentru clarificări suplimentare. De asemenea, polițiștii au verificat nouă persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri preventive. Polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 14.000 de lei.

@portalsm

Razie de amploare în zona Ostrovului! Peste 60 de polițiști au participat la acțiune

♬ original sound – portalsm –


Sursa: IPJ Satu Mare

6 comentarii

  1. 🤔 Opaa! 🤔 Răspunde

    Ce ar fi daca s-ar amenaja un post de poliție hăpt ăn mijlocul acelei cartier? Măcar s-ar liniști toți acea zonă… Na…?

  2. Alma Răspunde

    FELICITARI POLITIEI! AR TREBUI MAI DES ASTFEL DE RAZII ! TE TEMI SA CIRCULI IN ZONA ! AR TREBUI O MASINA DE POLITIE NON STOP ACOLO.

  3. Temu Răspunde

    Sa vezi numai, cum se vor inghesui, sa-si plateasca amenzile. Cozi imense peste tot.

  4. Not4u2Know Răspunde

    Iluminat public orice ungher + camere de supraveghere, ca la Londra.

  5. Varu Răspunde

    În p…la îi doare pe țigani de reziile poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.