Ultima actualizare: azi, 19:31
Locale

USR acuză: Ipocrizie fără limite! Inițiativa legislativă USR pentru a sprijini tinerii care intră pe piața muncii a fost respinsă de senatorii PSD și PNL

Inițiativa USR destinată să susțină tinerii români aflați la început de drum pe piața muncii a fost respinsă de senatorii PSD și PNL. Un vot surprinzător, din moment ce în spațiul public președinții celor două partide, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, pretind că sprijină tinerii și vor reducerea taxelor pe muncă. Propunerea legislativă depusă de deputatul USR Alin Apostol prevedea scutirea de taxe pe veniturile din salarii și cele asimilate salariilor, precum și a contribuțiilor aferente, timp de 24 de luni, pentru tinerii care obțin venituri pentru prima dată, în limita salariului minim brut.

De asemenea, inițiativa legislativă USR mai preconiza:

  • Scutirea de la plata impozitului pe venit pentru elevii, ucenicii și studenții care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor;
  • Scutirea de la plata contribuțiilor de sănătate și reducerea contribuțiilor sociale pentru elevii, ucenicii și studenții care obțin venituri în regim de lucru cu normă parțială.

Măsura ar contribui și la reducerea ratei șomajului în rândul tinerilor, care a atins nivelul cel mai ridicat, de 20,5%. Mai grav, peste 18.000 de tineri pleacă anual din România, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Mai mult de jumătate dintre aceștia pleacă din motive economice. Inițiativa poate avea un impact major și pentru a scoate la suprafață contractele la negru. România are peste 1,2 milioane de salariați la negru, iar majoritatea sunt tineri și foarte tineri.

„Am plecat de la ideea că vrem să oprim exodul tinerilor în străinătate din motive economice, vrem să scădem șomajul în rândul tinerilor și automat să creștem rata de ocupare. Și, de asemenea, vrem să scoatem la lumină sute de mii de contracte la negru. Dacă luăm în considerare efectele pozitive ale acestor prevederi, impactul bugetar nu este negativ, adică statul câștigă, alături de sute de mii de tineri anual”, a declarat deputatul USR Alin Apostol, inițiatorul proiectului.

USR a mai depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede eliminarea treptată a taxelor pe salariul minim pentru toți angajații din România. Inițiativa depusă în data de 15 septembrie 2022 este ținută la sertar.

Votul de ieri este încă o dovadă a ipocriziei celor două partide care se laudă că sprijină tinerii și că vor reducerea taxării muncii, dar votează exact împotriva unui proiect de lege care ar fi oferit tinerilor o șansă reală de a porni cu dreptul în carieră, fără povara fiscală care îi apasă pe majoritatea tinerilor angajați în prezent. Această măsură ar fi reprezentat o gură de oxigen pentru tinerii care se confruntă cu un cost ridicat al vieții și dificultăți în a-și construi un viitor în țară.

„România ocupă locul 5 în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor, iar refuzul de a sprijini inițiativa legislativă USR arată o lipsă de viziune și de solidaritate cu generația viitoare. Proiectul de lege avea în vedere nu doar sprijinirea tinerilor la început de drum, ci și stimularea economiei românești prin creșterea ratei de ocupare în rândul tinerilor. Prin facilitarea accesului la locuri de muncă, aceștia ar fi devenit contribuabili activi în economie, sprijinind astfel dezvoltarea pe termen lung a societății. Azi puteți vota să-i ajutați cu adevărat pe tineri”, declară senatoarea USR Adina Săniuță.

Împotriva inițiativei USR care ar fi diminuat povara fiscală pentru tinerii care intră pentru prima dată pe piața muncii au votat 63 de senatori, doi s-au abținut și 24 au votat în favoare. Senatul este prima cameră sesizată. USR va continua să lupte la Camera Deputaților pentru adoptarea unor măsuri care să sprijine tinerii, să încurajeze angajatorii să ofere locuri de muncă atractive și să asigure un viitor mai bun pentru toți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.