Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

APEL. Alexandra (14 ani) suferă de o formă severă de scolioză și are nevoie de ajutor. Operația costă 25.000 euro

Alexandra are 14 ani și suferă de o formă severă de scolioză, iar situația ei medicală s-a agravat rapid în ultima perioadă, fiind necesară o intervenție chirurgicală urgentă. Familia face un apel disperat pentru a solicita ajutorul în ceea ce privește costurile acestei intervenții chirurgicale, care se ridică la suma de aproximativ 25.000 de euro. 

Scolioza este o afecțiune gravă a coloanei, iar în cazul Alexandrei curburile severe ale coloanei au ajuns la un stadiu în care afectează nu doar postura, dar și funcționarea organelor interne. Din păcate, familia nu dispune de resursele financiare necesare pentru a acoperi întreaga sumă, iar fără această intervenție viața fetiței ar putea fi grav afectată pe termen lung.

,,Apelăm cu respect la generozitatea dumneavoastră în speranța că veți putea contribui, în limita posibilităților, la acoperirea costurilor necesare tratamentului. Orice ajutor financiar, indiferent de mărimea lui, va face o diferență enormă și va oferi fetiței speranța unei vieți fără durere și complicații”, se arată în apel.

Donațiile pot fi realizate în contul bancar RO04BACX0000000998995000 – Mișco Vasile (tatăl). De asemenea, pentru orice informații suplimentare, puteți să-l contactați la numărul de telefon 0740.427.430.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.