Ultima actualizare: azi, 15:08
Locale

Beat și neatent la volan, un șofer a ajuns cu mașina în șanț în județul Satu Mare

Beat și neatent la volan, un șofer a ajuns cu mașina în șanț în județul Satu Mare. Accidentul s-a produs luni după-masa, 4 noiembrie, în zona Careiului.

Ce spune poliția:

La data de 4 noiembrie, în jurul orei 15.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Carei au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe drumul național 1F în apropierea localității Ghenci.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constat faptul că un bărbat de 31 de ani, din localitatea Căpleni,  în timp ce conducea un autoturism, acesta ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism iar pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, a părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale, fără a fi înregistrate victime. Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.