În 2024, la Maternitatea Satu Mare s-au născut 120 de copii prematuri, fiecare dintre aceștia necesitând o atenție deosebită. Echipa medicală coordonată de dr. Roxana Varga, șeful secției de Neonatologie, se concentrează atât pe prevenirea nașterilor premature prin monitorizarea atentă a sarcinii, cât și pe sprijinirea mămicilor după naștere.
„Personalul medical urmărește prevenirea nașterilor premature, consultul preconcepțional încearcă să depisteze eventuali factori de risc, controalele periodice de monitorizare a sarcinii urmăresc identificarea factorilor de risc ce apar în evoluția sarcinii și a semnelor precoce de naștere prematură. La naștere îngrijirea unui astfel de nou-născut este adaptată fiecarui caz cu specificul său, iar după naștere întregul personal medical rămâne alături de mămică cu suport medical și psihologic pentru perioada dificilă care urmează, cu întrebări, neliniști, spaime și bucurii.” a declarat dr. Varga.