ACTUALIZARE. Minora a fost identificată în localitatea Dobra. Din verificările efectuate, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare.
Știrea inițială:
Tânără dispărută. La data de 31 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în aceeași zi, GASPAR IASMINA LARISA, în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliul său, din localitatea Ardud și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: 1,50 m înălțime, aproximativ 45 kg, ochii căprui, părul negru.
La momentul plecării era îmbrăcată cu pantaloni de culoare negru, bluză de culoare negru cu verde, geacă de culoare negru și adidași albi.
Persoanele care dețin și pot oferi informații cu privire la această persoană sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Am mai scris asta cu alte ocazii și din păcate nu puține. Vorbesc de ocazii recente (ultima oară parcă a fost una din Halmeu). Până nu se începe amendarea strașnică a plimbărețelor care practică acest sport până atunci nu se va termina. Se consumă resurse umane și timp. Apoi reapare peste 2-3 zile cu hormonii reglați la loc. Știți la ce mă refer. Cel mai curios este că tot timpul e vorba de un anumit grup etnic.
si mereu e cate o tiganca
Exact cum am anticipat. Citez:”Minora a fost identificată în localitatea Dobra. Din verificările efectuate, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.”😮🤮💩 No comment. Amendat și ea dar și masculul de prășilă. Să vedeți atunci se vor gândi de două ori să facă așa ceva. Altceva nu zic că dacă aș spune la ce mă gândesc ar înroși de rușine și hârtia.
Astia, tribalii, concureaza intre ei, cine are mai multe amenzi de platit.
ii doare fix in cot de plata. Nimeni nu le poate face nimica.
Totusi, ar fi interesant o statistica, la nivel de tara , sa zicem pe anul 2024, cit are de recuperat statul, dupa amenzi de genu.
Și asta-i drept. Că nici să faci executare silită nu poți. Eu la toți ăștia amendați de genul le-aș transforma amenzile automat în muncă în folosul comunității. Doar trebuie vrut. Iar asta depinde cred și de cel care a dat amenda. Să vezi atuncea ce ar fi că munca la ei se consideră rușine. Că nici așa nu se mai poate, ce e mult e mult.
acuma probabil e deja gravida
Hormonii dictează
Eu în locul autorităților și știind că nu a dispărut ci a plecat aiurea la potolit “hormoanele” aș pune-o să plătească cheltuielile de căutare. Poate așa va pricepe să zică la cineva din familie unde pleacă data viitoare. Tind să cred că deranjul a fost mai degrabă din partea familiei că le era frică că nu va mai fi “neprihănită” și atunci nu-i așa “marfa” nu se mai vinde așa ușor????? Adică scade prețul tranzacției.