Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

VIDEO. Ninge în județul Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben de vânt, ninsori și polei

Meteorologii au emis Cod galben de vânt, ninsori și polei inclusiv pentru județul Satu Mare. Avertizarea intră în vigoare în această seară, însă ninsoarea și-a făcut apariția în județul nostru de joi dimineața. Locuitorii comunei Tarna Mare au filmat căderea fulgilor de nea.

Ce spun meteorologii:

Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 23.00 – 22 noiembrie, ora 20.00;

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei.

În intervalul menționat vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h. Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.

În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei.

 

Un comentariu

  1. wow Răspunde

    Șoc și groază!!!!! Sunt fulgi de import din Ukraina?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.