Polițiștii au efectuat mai multe razii în barurile din Satu Mare, iar în urma acțiunii, mai mulți elevi au fost prinși în timp ce chiuleau de la ore.
Ce spune poliția:
Lucrătorii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică-Compartiment Proximitate, au acționat în baza unui plan comun de acțiune privind prevenirea și combaterea consumului produselor de tutun în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Satu Mare precum și pentru prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar.
Astfel, în perioada 11-14 februarie, polițiștii sătmăreni au acționat în scopul prevenirii și combaterii consumului produselor de tutun în incinta a șase licee din municipiul Satu Mare, precum și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Satu Mare, pentru prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar.
În urma acestor acțiuni, au fost identificați 31 de elevi fumând în incinta unităților de învățământ, față de aceștia urmând a se lua măsura sancționării contraveționale în conformitate cu prevederile Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Totodată au fost verificate un număr de 9 unități de alimentație publică, unde au fost depistați 7 de elevi care absentau de la orele de curs. Cu această ocazie au fost abordate cu elevii, teme privind comportamentul acestora în școală și în societate, importanța orelor de curs, prevenirea consumului de tutun și alcool, precum și respectarea reglementărilor școlare, pentru ca aceștia să nu devină autori sau victime ale unor infracțiuni.
De asemenea, s-a procedat la informarea administratorilor unităților de alimentație publică cu privire la prevederile Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin carese interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18ani precum și cu privire la prevederile Legii 61/1991R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, prin care se interzice servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice a minorilor, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice și comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturi energizante; băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum: cofeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.
Au fost informați directorii unităților de învățământ ai căror elevi au fost depistați, în vederea luării măsurilor care se impun, conform regulamentelor școlare.
Polițiștii sătmăreni vor desfășura astfel de acțiuni pe întreaga perioadă a anului școlar, în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, inclusiv pentru reducerea violenței, combatarea consumului produselor de tutun în incinta unităților de învățământ, menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora.
Sursa: IPJ Satu Mare
Nici la bar nu mai poți sta liniștit. 😁
👍 Diktatura!!!😁
De ce io prins?
De scula.
Hai ma, nu fiti rai ca si noi la liceu, prin 1980 mai fumam in buda. Carpati fara. Si mai chiuleam de la ore si eram prin cofetarii. Oameni suntem sau?
No bine. Nu erau droguri. Cu astea nu sunt de acord.
Eram noi cum eram la vremea noastra, dar eram mult mai respectuosi mai ales cu profesorii, sa nu mai vorbim de parinti.
Tu ăsta care ai scris articolul ai ceva cu limba maternă?????? Pentru că titlul corect ar fi cam așa “Elevi prinși de polițiști ÎN TIMP CE chiuleau de la ore “! Că așa din titlu ar putea rezulta că după ore elevii s-au dus la bar. Mama mă-sii de exprimare! 😱😢
Din pacate o societate fara un sistem educational puternic bazat pe meritocratie e sortita pierzaniei ca si tara civilizata…de prea mult timp se incearca niste ajustari ca nu le pot numi reforme care nu schimba cu nimic sistemul actual educational,singura masura cu adevarat benefica a fost camerele de supraveghere la bacalaureat pentru limitarea fraudelor,in rest nimic serios.Ca cetatean care mi am terminat studiile inainte de 89 consider ca reintroducerea examenului de treapta,introducerea examenului de intrare la toate facultatile inclusiv cele private ,combinat cu inchiderea liceelor care n au minim jumatate absolventi de bac ar putea fi premisa renasterii intr un rastimp rezonabil al invatamantului romanesc! Astept si alte opinii bazate pe argumente si fara bascalie,ca la asta suntem campioni mondiali!
eu zic ca acolo isi face politia recrutare, vitorii politisti trebuie gasiti din timp!