Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului produs miercuri, la ieșire din localitatea Ciuperceni. În evenimentul rutier au fost implicate trei mașini, iar mai multe persoane au fost rănite.
Ce spune poliția:
La data de 12 martie, în jurul orei 09.45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19, între localitățile Livada și Ciuperceni.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers, un bărbat de 26 de ani, din Porumbești, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu alte două autovehicule aflate pe același sens de deplasare, în fața sa, conduse de către o femeie de 25 de ani, din Halmeu și de un bărbat de 63 de ani, domiciliat în comuna Bătarci.
Din producerea evenimentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto de 25 și 26 de ani, precum și a unei pasagere a autoturismului condus de către femeie. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
E unii (cazul de față) parcă ar vrea să te pupu în cur din mers. Șoferul de tip găozar vrea cu orice preț să-ți intre în cur. E prea mulți găozari pe drumuri. MĂI ȘOFERI GĂOZARI MAI STAȚI DRACU’ ACASĂ! VREM LINIȘTE IN TRAFIC, NESIMȚIȚILOR DE GĂOZARI CARE SUNTEȚI GĂOZARII TRAFICULUI.
@Yoia: iar tu să stai mai mult pe cartea de gramatică a limbii române:
e unii = sunt unii
să te pupu = să te pupe
e prea mulți găozari = sunt prea mulți gaozări