Ultima actualizare: ieri, 22:05
Locale

Noua clădire a școlii ,,Constantin Brâncoveanu”, inaugurată în prezența ministrului David. Condiții ultramoderne pentru elevi

Noua clădire a Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brâncoveanu” din municipiul Satu Mare a fost inaugurată, luni, 17 martie, în prezența ministrului Educației, Daniel David. Este vorba de o investiție semnificativă în infrastructura educațională a orașului, care va oferi elevilor condiții ultramoderne.

La evenimentul de inaugurare au participat directorul unității de învățământ, Constantin Oneț, dar și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Edilul a precizat că investiția a reprezentat un efort financiar, fiind vorba de un proiect care s-a ridicat la peste opt milioane de lei.

,,Acest proiect reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale în orașul nostru și este un semnal clar că investițiile în educație rămân o prioritate pentru urbea noastră. (…) Această investiție, în valoare de peste 8 milioane de lei a reprezentat un efort financiar, dar avem datoria să asigurăm condiții moderne, spații dotate pentru desfășurarea unui act educațional de calitate”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Noua clădire are nu mai puțin de 11 săli de clasă moderne, dotate cu echipamente de ultimă generație, dar și două laboratoare: de informatică și de științe.

Ministrul Educației, Daniel David, se află astăzi în județul Satu Mare pentru a vizita atât școlile din mediul urban, cât și unitățile de învățământ din mediul rural.

Un comentariu

  1. Radu Cristescu Răspunde

    Opincarii iar ne-au confiscat o scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.