Ultima actualizare: azi, 11:22
Locale

Razii într-o localitate din județul Satu Mare. Zeci de persoane au fost amendate de polițiști

Razii într-o localitate din județul Satu Mare. Zeci de persoane au fost amendate de polițiști, fiind aplicate sancțiuni în valoare de peste 10.000 de lei. 

Ce spune poliția:

La data de 4 martie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției Poliție Rurală Beltiug, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și specialiștii Registrului Auto Român Satu Mare, au desfășurat o acțiune pe raza localității Beltiug, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției animalelor și creșterea gradului de siguranță în trafic și menținerea unui climat corespunzător de siguranță publică.

În cadrul acțiunii organizate au fost verificate 53 de autoturisme și 71 de persoane, ocazie cu care au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12.000 de lei.

De asemenea, autoturismele oprite de către polițiști au fost verificate și de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice, ocazie cu care au fost reținute certificate de înmatriculare.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.