Ultima actualizare: azi, 08:38
Locale

Accident în județul Satu Mare. Un șofer de 73 de ani a dat cu mașina peste o biciclistă

Accident în județul Satu Mare. Un șofer de 73 de ani a dat cu mașina peste o biciclistă, iar victima a fost transportată la spital.

Ce spune poliția:

La data de 24 aprilie, în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Satu Mare din orașul Livada.

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 73 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi acroșat o femeie de 67 de ani, din Livada, care în timp ce se afla pe bicicletă, s-ar fi angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a femeii, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Pistike Răspunde

    Titlul corect ar trebui să fie “Biciclistă kamikaze sare în fața unui autovehicul!”
    Cea care nu a respectat regulile de circulație este biciclista, șoferul nu are nici o vină!
    La cum ați pus voi titlul reiese că biciclista ar fi avut voie să treacă strada pe trecerea de pietoni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.