Ultima actualizare: ieri, 22:44
Locale

26 aprilie – România declară zi de doliu național în memoria Papei Francisc

Guvernul României a declarat ziua de sâmbătă, 26 aprilie 2025, zi de doliu național, în semn de respect și solidaritate față de moartea Papei Francisc, liderul Bisericii Catolice și un simbol al păcii, dialogului și unității între religii, anunță digi24.ro. Decizia vine în contextul funeraliilor care vor avea loc în Vatican, eveniment la care sunt așteptați șefi de stat, lideri religioși și milioane de credincioși din întreaga lume.

Ce înseamnă zi de doliul național România. Ce măsuri sunt luate

Într-o zi de doliu național în România, se iau mai multe măsuri oficiale și recomandări care reflectă caracterul solemn al evenimentului comemorat. Iată principalele măsuri care se aplică.

Ziua de doliu național presupune arborarea drapelului României în bernă la toate instituțiile publice, autorități centrale și locale, precum și la sediile partidelor politice, sindicatelor, instituțiilor de învățământ, agenților economici și la locuințele persoanelor fizice.

De asemenea, posturile de radio și televiziune își adaptează programele în semn de respect: se renunță la emisiuni de divertisment, reclame zgomotoase sau muzică veselă. Sunt difuzate emisiuni documentare, interviuri, transmisiuni în direct de la evenimentele oficiale și conținut cu caracter solemn.

În același timp, autoritățile recomandă anularea sau amânarea evenimentelor culturale și sportive din ziua respectivă. Măsurile se stabilesc prin hotărâre de guvern, care specifică data și motivul declarării zilei de doliu național. Aceasta este publicată în Monitorul Oficial.

Înmormânarea Papei Francisc, va avea loc la ora 11.00 a României. Trupul Papei se află în prezent în capela Reședinței Sfânta Marta, unde Papa Francisc locuise din 2013. Acesta a fost depus în capela Reședinței luni seara.

Zeci de lideri ai lumii vor participa la înmormântare, printre care și Ilie Bolojan, președintele interimar al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.