Activități spectaculoase pentru copii, în Satu Mare. Polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră au adus, vineri, 30 mai, aventura în centrul orașului, sărbătorind astfel Ziua Internațională a Copilului.
Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îi așteaptă pe copii pe strada Ștefan cel Mare din municipiu, pentru a se bucura de surprizele pregătite cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul a început la ora 11.00, iar copiii și părinții sunt invitați să descopere universul fascinant al intervențiilor în situații de urgență și al activităților operative desfășurate de forțele de ordine.
Cei prezenți vor putea admira autospecialele din dotarea structurilor MAI, vor învăța despre tehnica și echipamentele folosite, vor face cunoștință cu câinii de intervenție și vor explora misterele meseriilor din domeniul siguranței publice.