Ultima actualizare: azi, 15:34
Locale

FOTO. Măsuri anti-caniculă la Carei: perdea de apă, fântâni funcționale și puncte de prim ajutor

Având în vedere temperaturile ridicate care se anunță în zilele următoare, Primăria Carei, în colaborare cu Apaserv Satu Mare, a montat un sistem care asigură o perdea vapori de apă în centrul orașului unde trecătorii se pot răcori preț de câteva clipe. De asemenea, au fost puse în funcțiune țâșnitorilor și fântânile arteziene de pe raza orașului pentru a asigura puțină răcoare trecătorilor.

Primăria Carei a amenajat două puncte de prim ajutor în oraș, unde cetățenii aflați în stradă pot primi apă și asistență medicală între orele 10.00-16.00. Unul dintre aceste puncte de prim ajutor este amenajat în holul Centrului Cultural Carei, iar cel de-al doilea în holul castelui Karolyi.

Recomandări pentru protejarea cetățenilor:

  • evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
  • dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
  • ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
  • dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
  • purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;
  • beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
  • nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
  • consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
  • o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
  • evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
  • aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
  • păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.


Sursa: Primăria Carei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.