Ultima actualizare: azi, 21:40
Locale

Locomotiva unui tren pornit din Satu Mare a luat foc. Călătorii au fost evacuați de urgență în câmp

Locomotiva unui tren de călători care a plecat din Satu Mare spre Dej şi trebuia să ajungă la mare a fost cuprinsă de flăcări joi seara, în zona localității Băbeni, județul Sălaj. Incendiul a izbucnit în mers, la compartimentul motor al locomotivei diesel, forțând personalul CFR să oprească garnitura și să evacueze rapid pasagerii.

Aproximativ 100 de călători se aflau în tren în momentul producerii incidentului. Vagoanele au fost decuplate pentru a evita extinderea focului, iar oamenii au fost coborâți și lăsați în câmp, în plină caniculă.

La fața locului au intervenit pompierii cu mai multe autospeciale, precum și echipaje de prim ajutor. Flăcările au fost stinse, dar locomotiva a suferit avarii majore.

Din primele indicii, cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit la sistemul electric al locomotivei. Nicio persoană nu a fost rănită, însă pasagerii și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de sprijin imediat și condițiile în care au fost nevoiți să aștepte.

Traficul feroviar a fost blocat temporar, iar o anchetă este în desfășurare pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului.

3 comentarii

  1. cetatean Răspunde

    pacat de locomotiva istorica, era bun de muzeu.

  2. Altu fără bmw Răspunde

    Asta vrea să fie un îndemn să luăm trenul către mare? Numai întreb.🤔😱😰 Kefereul p@lii lu’ peste prăjit.🤮🤮🤮

  3. Pop Răspunde

    Nu m-aș duce cu trenul nici dacă ar fi gratis!!!Am fost o singura data până la Cluj…7 ore!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.