Deputatul sătmărean Adrian Cozma a fost prezent la Congresul desfășurat, astăzi, în cadrul căruia Ilie Bolojan a fost ales președinte al formațiunii, alături de delegația PNL Satu Mare. Acesta și-a exprimat susținerea fermă pentru noul lider liberal.
„L-am votat cu toată încrederea pe Ilie Bolojan pentru funcția de președinte al PNL. Am considerat că atât liberalii cât și România au nevoie de un lider determinat, onest și responsabil, de un profesionist care și-a dovedit valoarea prin realizările sale”, a transmis Adrian Cozma.
Potrivit acestuia, misiunea lui Ilie Bolojan are o încărcătură profundă: aceea de a contribui la reconstrucția morală și economică a României. Valorile precum munca cinstită, adevărul și libertatea trebuie să redevină fundamente ale statului, a adăugat liderul liberal sătmărean.
„Noul președinte are șansa de a intra în galeria marilor oameni politici ai acestui partid. Dar, în caz de eșec, riscă să se prăbușească împreună cu partidul”, a subliniat Adrian Cozma, într-un mesaj de mobilizare, dar și de responsabilitate pentru viitorul formațiunii.
Liberalii din întreaga țară privesc acum cu speranță spre o nouă etapă politică, în care conducerea PNL este chemată să ofere stabilitate, reforme reale și o viziune clară pentru dezvoltarea României.

Cozma a luat m….e!