ACTUALIZARE. Hectare întregi de vegetație au fost pârjolite, culturi agricole au fost în pericol. Pompierii din cadrul ISU, dar și pompieri voluntari, au intervenit de urgență.
Ce spune ISU Satu Mare:
Prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalat un incendiu de vegetație uscată pe raza localității Botiz. Pentru localizarea și lichidarea focului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul acestora, la fața locului au acționat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Botiz și Odoreu.
Suprafața afectată de incendiu a fost de aproximativ 5 hectare. Intervenția a fost una complexă, întrucât exista riscul real de propagare a focului către un lan de floarea-soarelui aflat în apropiere, ceea ce ar fi crescut semnificativ pericolul și amploarea incendiului. Din acest motiv, forțele de intervenție au acționat din mai multe direcții pentru a izola și limita extinderea flăcărilor, reușind să protejeze culturile agricole din zonă.
Știrea inițială:
Un incendiu de amploare a izbucnit, luni, 21 iulie, în județul Satu Mare, iar fumul gros s-a văzut de la mare distanță.
Incendiul a izbucnit între Satu Mare și Botiz, unde vegetația a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit de urgență.
La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare cu două autospeciale.