Accident în județul Satu Mare. Beat la volan și fără permis, un tânăr a ajuns cu mașina în șanț. Totul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute.
Ce spune poliția:
La data de 23 august, în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, pe strada Pășunii din localitatea Eriu-Sâncrai.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 28 de ani, din localitatea Cig, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanț.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma impactului nu au existat victime omenești. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: IPJ Satu Mare
No ,mă!No a se