Ultima actualizare: azi, 21:25
Locale

Sătmăreancă, la un pas de moarte după ce a fost înțepată de mai multe albine

O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, din județul Satu Mare, a trecut prin momente critice marți, după ce a fost înțepată de mai multe albine în localitatea Corod. Incidentul, petrecut în jurul orei 16:00, a necesitat intervenția de urgență a echipajelor medicale.

Femeia a sunat la 112 imediat ce a început să se simtă rău, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță a sosit rapid la fața locului. Medicii i-au acordat primul ajutor și au transportat-o de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Potrivit medicilor, pacienta a fost la un pas de șoc anafilactic, o reacție alergică severă ce poate fi fatală. Datorită intervenției rapide, starea ei a fost stabilizată. Femeia a primit îngrijiri de specialitate și a fost externată ulterior, cu recomandarea de a continua tratamentul acasă. Medicii avertizează că, în astfel de cazuri, reacția rapidă și apelarea la 112 sunt cruciale pentru a evita o tragedie.

2 comentarii

  1. Anișoara Contraș Răspunde

    Doamne ferește 😪

  2. 🐝🐝🐝🐝🐝 Răspunde

    Bâz-bâz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.