Impact puternic între două mașini, în Satu Mare. Accidentul s-a produs luni dimineața, iar în urma evenimentului rutier o minoră de 16 ani a ajuns la spital.
Ce spune poliția:
La data de 22 septembrie, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19A intersecție cu Drumul Județean 193C, la ieșire din municipiul Satu Mare.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 65 ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător și ar fi efectuat un viraj spre stânga intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o tânără de 18 ani, din localitatea Acâș.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 16 ani, din localitatea Acâș, pasageră în autoturismul tinerei, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare