Ultima actualizare: ieri, 22:10
Locale

Zi de sărbătoare pentru credincioșii din Dacia: biserica din localitate, resfințită de PS Timotei Sătmăreanul

Zi de sărbătoare pentru credincioșii din Dacia: biserica din localitate, resfințită de PS Timotei Sătmăreanul. Duminică, 21 septembrie 2025, credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Dacia, Protopopiatul Carei, au trăit un moment de mare sărbătoare: biserica lor a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

După slujba de resfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși și a oficialităților locale. Între participanți s-au aflat deputatul Adrian Cozma, primarul comunei Doba, Pataki Simona Narcisa, precum și Cristian Valer Beșeni. Atmosfera a fost înălțătoare, răspunsurile la strană fiind oferite de Grupul psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, iar la momentul împărtășirii a cântat interpreta de muzică populară Ionela Muscan.

Mesajul transmis de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului:

Duminică, 21 septembrie 2025 (Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci), Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a resfințit biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Dacia, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, după care a săvârșit Sfânta Liturghie, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi și în prezența numeroșilor credincioși.

La eveniment au participat și autoritățile locale. Amintim prezența domnului deputat Adrian Cozma, a doamnei Pataki Simona Narcisa, primarul comunei Doba și a domnului Beșeni Cristian Valer.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, iar la Chinonic a cântat Ionela Muscan.

„Cinci sunt versetele care alcătuiesc pericopa evanghelică care s-au citit în această duminică cunoscută în biserica noastră și în teologie, ca fiind Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Este sunt consemnate de Evanghelistul Marcu (8, 34–38; 9, 1). Aceste versete constituie de fapt niște principii duhovnicești și îndemnul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a dat ucenicilor și poporului care L-a urmat, și prin ei, și nouă, celor de astăzi precum și celor care vor veni după noi (…) Să ne asumăm crucea vieții noastre cu toate greutățile și problemele pe care le avem și pe care le întâmpinăm și, mai ales, să Îl rugăm pe Domnul Hristos să ne ajute ca să purtăm crucea. Pentru că, luarea crucii, este invitația pe care Hristos ne-o face tuturor”, a explicat PS Timotei Sătmăreanul.

La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a conferit câteva distincții. Preotul paroh Andreica Grațian a fost hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu. Consiliul Parohial a fost distins cu Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”, iar mai mulți binefăcători au primit Diploma Anului Omagial.

În încheiere, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru slujire, soborului de preoți și diaconi, membrilor corului și tuturor binefăcătorilor din alte sate, orașe sau din străinătate, și, în semn de recunoștință și prețuire ,din partea Consiliului Parohial și a credincioșilor, i-a dăruit PS Timotei Sătmăreanul o icoană cu chipul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și un coș cu flori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.