Deputatul PNL Adrian Cozma a anunțat în plenul Camerei Deputaților susținerea unui proiect de lege care își propune să simplifice redactarea hotărârilor judecătorești, o măsură menită să reducă volumul de muncă birocratică din instanțe și să permită o judecată mai rapidă a dosarelor.
Potrivit deputatului, instanțele din România sunt sufocate de zeci de mii de dosare, iar sistemul judiciar este încetinit de proceduri greoaie, care nu ajută în mod real la înfăptuirea actului de justiție.
„O mică reformă în justiție: redactarea hotărârilor judecătorești, simplificată! Instanțele de judecată sunt astăzi sufocate de zeci de mii de dosare, iar actul de justiție se realizează, din păcate, mult prea lent.
Am susținut în plenul Camerei Deputaților proiectul legislativ prin care se simplifică redactarea hotărârilor judecătorești, pentru a ajuta magistrații să se concentreze mai mult pe judecarea cauzelor și mai puțin pe aspectele birocratice.
Ne dorim cu toții o justiție credibilă, integră și rapidă, care să judece cu celeritate cauzele!”, a declarat Adrian Cozma.
Proiectul presupune eliminarea din hotărârile judecătorești a unor pasaje detaliate, precum susținerile exhaustive ale părților din proces, care nu sunt esențiale în motivarea finală a deciziei.
„O inițiativă foarte bună care vine în primul rând să degreveze instanțele de judecată de muncă inutilă, de acele momente în care judecătorul sau grefierul trebuie să se concentreze să umple pagini cu susținerea părților. (…) Susținerea părților nu are nici o importanță în conținutul hotărârii judecătorești. (…) Sprijinim justiția, sprijinim românii, să li se facă dreptate (…) vom susține orice proiect bun pentru justiție și pentru români. Ca urmare, grupul parlamentar PNL susține acest proiect de hotărâre”, a adăugat deputatul liberal.
Inițiativa vine în contextul unor presiuni tot mai mari asupra sistemului judiciar, suprasolicitat de numărul mare de dosare și de lipsa personalului suficient. Prin reducerea birocrației, parlamentarii PNL speră să ofere judecătorilor mai mult timp pentru fondul cauzelor și o mai bună calitate a actului de justiție.